Babutele au zis ca e semn de Apocalipsa, silvicultorii au venit iute, sa cerceteze ce se intampla. Langa o strada din Timisoara, nu se stie cum, crescusera cativa maslini. Adevarata minune, nici acum nu-si explica nimeni cum s-a intamplat. Era anul trecut, prin toamna. In primavara, elevii Liceului Silvic vor pune in curte o plantatie intreaga. Deocamdata, asteapta sa le soseasca din Italia cei o suta de puieti. Profesorii inca nu stiu daca maslinii vor supravietui, dar au ajuns la concluzia ca merita incercarea, mai ales ca specialistii italieni le-au dat sperante. Le-au explicat ca maslinii aparuti tam-nesam sunt consecinta incalzirii globale, deci plantatia ar putea sa fie un mare succes.
Ba au reusit sa-i convinga ca ar putea avea noroc si cu kiwi, portocali sau mandarini, daca vremea va continua sa se incalzeasca bine in urmatorii ani. Cercetatorii nostri, insa, sunt sceptici: „Maslinul nu se poate aclimatiza aici, fiindca avem fluctuatii mari de temperatura. Este adevarat ca verile sunt mai toride, dar iernile au ramas geroase. Maslinul are nevoie de ierni blande”, ne-a spus dr. inginer Adela Barbulescu, directoarea Statiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa.
Primul experiment „Kiwi” – in Mehedintiul anilor ‘80
Dar „Maslinul” n-ar fi primul experiment cu plante exotice. Prin anii ‘80, la pauza, intre un arat si un ranit la vaci, taranii din Mehedinti obisnuiau sa manance cate un fruct de kiwi cules din propria gradina. Multi dintre ei cresteau arbusti de kiwi, luati de la Statiunea Pomicola Zonala, cea care incerca sa aclimatizeze un soi si la noi. Unii romani poposeau prin zona special sa vada minunea.
Asemenea fructe, originare din China, se mai gaseau doar prin locuri pe care ei le vazusera numai prin atlasul geografic: Grecia, Spania, Australia si Chile, Noua Zeelanda, SUA, Italia, Japonia sau Franta. Arbustii de kiwi au fost aur curat pentru solurile nisipoase ale Mehedintiului – nu numai ca le-au fixat foarte bine, dar le-au si ingrasat. Plus ca soiul s-a aclimatizat neasteptat de bine. Si oricum, pe pamanturile alea culturile traditionale nu prea mergeau. Dar toate astea n-au durat prea mult, a venit Revolutia si s-a ales praful de plantatiile de kiwi.
Mai tarziu, experimentul s-a repetat, de data asta in comuna Ostrov din Constanta. Totul a pornit din curiozitatea unor profesori de la Facultatea de Horticultura din Bucuresti. Rezultatul: timp de 8 ani, sase soiuri de kiwi au supravietuit cu brio, pe vreo 2 hectare de teren nisipos. Nu numai ca regimul arid de aici le-a priit de minune, dar nici iernile nu i-au deranjat prea tare, asa cum se asteptau specialistii. Acum, plantatia de kiwi risca sa dispara fiindca patronului nu-i mai convine deloc productia.
Ingropati in 440.000 de hectare de nisipuri
De cativa ani insa, de cand specialistii ANM au spus raspicat ca, daca mai stam cu mainile in san, sudul va deveni desert, iar desertul se va extinde, incet, incet, unii specialisti au inceput sa se gandeasca serios la aclimatizarea unor plante exotice. Astea ar trebui nu numai sa produca, ci si sa fixeze nisipul, impiedicandu-l sa migreze. De pilda, studiile arata ca nisipurile si solurile nisipoase din Romania ocupa vreo 440.000 de hectare, iar din asta, agricultura foloseste vreo 380.000 de hectare.
Deocamdata, avem numai incercari de plantatii exotice – ceva mustar in Banat (cam 1.000 de hectare), migdali la Gura Vadului, langa Mizil, smochini la Svinita, Mehedinti (15 hectare). In zonele astea, deja arbustii au impiedicat nisipurile si dealurile sa se plimbe. La Gura Vadului, de pilda, unde migdalul mai are putin si devine traditie, satenii n-au pomenit alunecari de teren. „Cultura de kiwi in continuare ar merge foarte bine in zona Mehedintiului si in alte zone cu clima blanda, spre mediteraneana, dar in culturi protejate.
Si inca ceva: nu este deloc economica, ci consuma foarte multe resurse. Migdalul ar merge la Dabuleni, la Bechet, in judetele Teleorman, Dolj, chiar si la Oradea. In general, acolo unde le merge bine piersicilor si caisilor. Plantatiile in astfel de zone ar avea si rol comercial, ar proteja si mediul. M-a impresionat ce am vazut in desertul Neghev: protejau orice radacina, luau in serios orice plantuta, oricat de mica. Aveau in vecinatate o padure uscata pe care refuzau sa o taie. Asta fiindca radacinile ei stabilizau nisipul”, a mai spus Adela Barbulescu.
„Un paradis agricol intr-un desert” (Presedintele BIRD, despre Dabuleni, in ‘79)
Cam asa era si Dabuleniul, mai demult. Datorita Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dabuleni, infiintat acum 50 de ani, nisipurile zburatoare au fost transformate in plantatii de pomi fructiferi si vita de vie. Presedintele BIRD, Robert Mc Namara, a fost absolut incantat. Iata ce scria el, in 1979: „ Aveti toate motivele sa fiti mandri de o realizare extraordinara – crearea unui paradis agricol intr-un desert. Felicitari!”. Centrul crease trei soiuri de pepeni verzi, linii de fasole adaptate arsitei, specii de zmeur, mur si coacaz special pentru nisipuri, arahide pentru nisipurile irigate si multe altele. Acum, mai toata lumea traieste din pepeni. Daca n-ar exista nici ei, sa fixeze solul, poate ca acum Dabuleniul ar fi un adevarat desert. Ca sa rasara, aici nici o planta nu se pune aiurea, dupa ureche, ci respectand reguli drastice.
O intreaga filosofie: „Pe solurile nisipoase cele mai sarace se utilizeaza sistemul de agricultura in fasii, latimea fasiilor fiind corelata cu gradul de spulberare al nisipului. S-a adoptat modelarea nisipului prin folosirea a doua pante, una longitudinala de 6 o/oo si alta transversala de 1 o/oo. Sistemul a fost astfel conceput incat in urma sapaturii sa rezulte un volum de sol egal cu volumul de pamant necesar pentru umplutura”, ne-a explicat dr. inginer Aurelia Diaconu, director la Centrul din Dabuleni.
Iernile aspre din Romania – dusmanii culturilor exotice
Am putea intarzia desertificarea numai prin culturi exotice? Directorul Adela Barbulescu spune ca nu: „Sa mergem, totusi, pe culturile traditionale. Inca n-am ajuns ca Grecia. Iernile noastre aspre inca sunt o problema pentru plantele exotice. Am vazut ce s-a ales de palmierii domnului Agathon. Desertificarea este o realitate si, chiar pe timp de criza, statul roman poate face investitii sa o opreasca. In primul rand ar trebui reactivate statiunile pomicole zonale de altadata, apoi pus la punct sistemul de irigatii, acordate multe subventii si impadurite suprafete mari. Mai exista problema proprietatii faramitate – oamenii sunt reticenti in a se asocia, dintr-un simplu motiv: le e teama sa nu fie furati. Oricum, romanii fac treaba numai de frica. Poate ca ar trebui obligati prin lege sa-si cultive terenurile, nu sa lase ciulinii. Sa se spuna: esti stapanul pamantului, dar nu faci ce vrei tu cu el; plantezi atata padure! Si daca toate problemele astea nu se rezolva, atunci chiar o sa ne inghita desertul.”
Info plus:
Clima tarii – tropicala vara; continentala, iarna
In ciuda incalzirii globale, clima Romaniei nu s-a schimbat, ci numai un singur element al ei: temperatura aerului. Inca avem clima temperat-continentala, dar cu accente continentale iarna si tropicale, vara. Romanii au inceput sa simta mai tare seceta din anul 1998, potrivit meteorologilor ANM. Un studiu arata ca, in urmatorii 20 de ani, zece judete ale Romaniei risca sa devina „mici Sahare”.
