De cand Ministerul Mediului a anuntat ca subventioneaza cu 90% costul unui sistem de incalzire alternativa, romanii par sa fi devenit cu totii ecologisti. La biroul de presa al ministerului se primesc zilnic sute de apeluri telefonice si alte cateva sute de mailuri. Alte zeci de curiosi vin personal, convinsi fiind ca daca vorbesc personal cu vreun functionar, pricep mai mult. De fapt, nu e nimic complicat in regulamentul programului, cel putin pentru persoanele fizice care doresc sa-si instaleze un sistem alternativ, insa romanilor tocmai simplitatea ii baga la banuieli: trebuie sa mai fie ceva ascuns ca sa iei un echipament de mii de euro aproape pe de-a moaca.
Intr-o luna – cereri cat in doi ani
Nici firmele care comercializeaza sau instaleaza astfel de sisteme n-au scapat de „furia ecologista”. Nicolae David, managerul firmei Euronom, spune ca, dupa anuntul ministerului, primeste zeci de mailuri si telefoane pe zi. In doi ani si jumatate, de cand a deschis firma, a vandut vreo 60 de pompe de caldura si in jur de 100 de sisteme de panouri solare. De la anunt incoace insa, in mai putin de o luna, a strans 300 de potentiali clienti.
„De cand s-a anuntat programul s-au sistat toate vanzarile. Nimeni nu mai cumpara, toti asteapta data de 5 ianuarie, sperand ca vor intra in program si vor cumpara mult mai ieftin. In plus, oameni care pana acum nu se gandeau sa-si doteze casa cu sisteme alternative de energie, au devenit interesati”, spune David. Majoritatea celor care se intereseaza au vile, dar au venit la el si oameni care locuiesc la bloc, precum si directori de scoli si gradinite. „In cazul unei scari de bloc este greu sa folosesti un sistem de energie ecologica, dar nu imposibil. Se pot pune, doua – trei – patru pompe de caldura aer – apa, depinde de numarul de apartamente. Avem o astfel de cerere, toti proprietarii apartamentelor de pe o scara sunt de acord, si acum studiem posibilitatile tehnice”, explica David.
Alegerea sistemului potrivit pentru casa ta nu e usoara. Daca in urma cu cateva luni, de pilda, daca dadeai o cautare pe internet pe cuvintele „panouri solare” gaseai doar cateva oferte. Acum gasesti zeci de site-uri. Toate te informeaza despre subventia guvernului si toate iti garanteaza ca sistemele lor reprezinta cea mai buna solutie. Mai mult, sunt site-uri care prezinta echipamente de la mai multe firme – nici macar intre acestea nu poti face distinctie pentru ca toate sunt, de asemenea, prezentate ca fiind excelente.
Functionarii Ministerului Mediului se crucesc si ei de cum a inflorit oferta de cand au anuntat programul: au primit 3.000 de dosare de la firmele care doresc sa instaleze sisteme ecologice. Cei cu experienta in domeniu au, insa, emotii. „Sper ca banii pe care trebuie sa ii vireze ministerul in numele persoanelor care vor achizitiona sistemele sa intre in cont in cel mult doua saptamani asa cum scrie in program. Altminteri vom avea probleme mari cu plata furnizorilor”, spune Brancusi Ignat, directorul firmei Case Solare.
Cum iti alegi sistemul optim
Exista foarte multe sisteme alternative de producere a energiei electrice si termice, dar cand le analizezi din prisma randament – cost – confort, lista se reduce rapid. Sa luam de pilda o casa de 250 de metri patrati, cu o curte medie. Turbina eoliana nu e potrivita, indiferent de intensitatea vantului in zona, din cauza zgomotului pe care il provoaca. Nici panourile fotovoltaice nu sunt o solutie indicata – costul panourilor raportat la randament este mare. „Un sistem de panouri fotovoltaice care sa asigure energia electrica a unei case de 250 de metri patrati este de 10.000 de euro. Nu stiu cat ar trebui sa ajunga pretul curentului electric ca romanii sa faca o asemenea investitie. In plus, cu un sistem mediu de pe piata europeana nu te poti intinde prea mult cu consumul – o pompa de hidrofor, cateva becuri, un televizor, un frigider… Deocamdata, tehnic nu este posibil un randament mai mare al panourilor fotovoltaice”, spune Brancusi Ignat.
Pompele de caldura apa-apa: sapi pana dai de stanca
Nici pompele de caldura geotermale si cele apa – apa nu sunt prea tentante. In cazul pompelor geotermale mecanismul e simplu – iei caldura din pamant – dar sistemul e foarte complicat. Trebuie sa sapi unu sau doua puturi la 110 metri adancime. Daca n-ai noroc sa dai de stanca, sapi si mai adanc. In conditiile din Bucuresti, de pilda, poti sa sapi pana te plictisesti: solul este format din nisip si pamant argilos care nu inmagazineaza caldura suficient cat sa-ti incalzesti casa cativa ani. „Am avut o comanda de pompa geotermala in Bucuresti si am chemat specialistii de la firma suedeza de la care import echipamentele. Cand au vazut ca la peste 100 de metri nu dau de stanca, m-au sfatuit sa refuz contractul. Proprietarul, insa, s-a incapatanat si a cumparat echipamentul de la alta firma. Acum se judeca cu ei ca nu are caldura in casa”, povesteste Nicolae David.
In cazul pompelor de caldura apa – apa principiul este simplu (iei caldura din panza freatica) dar sistemul este complicat. „Apa pe care o scoti din panza freatica se cheama apa reziduala si trebuie sa faci ceva cu ea. Trebuie sa o deversezi sau sa o acumulezi in alte puturi. Este vorba de o cantitate mare de apa, ceea ce face ca sistemul sa nu fie tocmai ecologic”, explica David.
Pentru pompele aer-apa ai nevoie si de priza
O varianta imbunatatita este cea a pompei de caldura aer – apa. Dispozitivul functioneaza asemeni unui frigider, dar pe invers, iar caldura se produce prin condensarea aerului rece. Aerul poate fi „procurat” de afara sau chiar din casa. Un astfel de sistem costa intre 6.000 si 14.000 de euro. Avantajul este ca iarna poate asigura atat apa calda curenta, cat si incalzirea unei locuinte, iar vara poate fi folosit si ca instalatie de aer conditionat. Dezavantajul este ca functioneaza pe baza de curent electric, asa ca cheltuielile nu se opresc la cumparare.
Panourile solare – bune, dar nu iarna
In fine, cea mai folosita forma de energie alternativa este cea data de panourile solare. Dar si acestea sunt pe categorii, iar perfomantele sunt limitate. Cel mai simplu si cel mai ieftin sistem este cel care produce doar apa calda vara. In acest caz nu exista limite: puteti sa incalziti cata apa vreti, chiar si piscina. Iarna, insa, randamentul scade, datorita duratei mici a zilei. Panourile solare pentru incalzire pe timp de iarna sunt garantate sa functioneze si la temperaturi foarte scazute si chiar sa reziste la grindina pana la 3 cm grosime. Dar, oricat de performant ar fi un sistem de panouri solare, nu poate asigura singur apa calda si caldura unei locuinte de 250 de metri patrati pe timpul iernii. Poate doar sa preincalzeasca apa, scazand astfel consumul de gaz sau curent electric. Daca optati pentru aceasta varianta, trebuie insa sa fiti atenti la calitatea sistemului de panouri solare pe care il cumparati.