18% dintre gândacii xilofagi riscă extincția din cauza tăierii copacilor bătrâni, conform unui nou raport al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii care atrage atenția asupra importanței acestor specii și asupra consecințelor unei eventuale dispariții a insectelor.
IUCN a evaluat 700 de specii de gândaci xilofagi, care se hrănesc cu lemnul din copacii uscați, aflați în putrefacție. Conform studiului, 18% dintre specii se îndreaptă spre statutul de „critically endangered” (risc extrem de mare de dispariție în sălbăticie), iar 13% dintre insecte sunt clasificate ca „near threatened” (fiind posibil să devină pe cale de dispariție în viitorul apropiat).
Pe lângă rolul lor esențial în descompunerea lemnului și în reciclarea nutrienților, aceste insecte sunt o sursă principală de hrană pentru mamifere mici, lilieci și anumite păsări. Unele specii de insecte xilofage sunt polenizatori.
Reprezentanții IUCN atrag atenția că dispariția gândacilor ar putea avea un efect dezastruos asupra biodiversității și a ecosistemelor.
Strategii pe termen lung pentru protejarea copacilor bătrâni
Cauza principală a declinului insectelor xilofage este tăierea masivă a copacilor, în special cei bătrâni. Urbanizarea, dezvoltarea turistică și creșterea frecvenței și a intensității incendiilor de pădure în zona mediteraneană sunt alți factori majori care pun în pericol existența insectelor.
Jane Smart, director al Global Species Programme în cadrul IUCN, a explicat importanța strategiilor pe termen lung în eforturile de conservare a insectelor într-un comunicat de presă.
„Unele specii de gândaci au nevoie de copaci bătrâni care necesită sute de ani să crească, așa că eforturile de conservare trebuie să aibă în vedere strategii pe termen lung pentru a proteja copacii bătrâni din diferite peisaje europene, să asigure că serviciile vitale pe care acești gândaci le oferă ecosistemelor vor continua.”
Autorii raportului recomandă inventarierea copacilor bătrâni în fiecare țară europeană, pentru a putea asigura protejarea lor în toate peisajele, de la păduri la zone de pășune, livezi și zone urbane. Un alt aspect important îl reprezintă existența copacilor de vârste în peisaj, cum ar fi puieții, copacii maturi și cei bătrâni, dar și copaci morți, cioturi sau trunchiuri căzute.
Keith Alexander, specialist în insecte xilofage în cadrul IUCN, a atras atenția asupra lipsei datelor despre jumătate dintre speciile evaluate într-o declarație pentru BBC.
„Unii dintre acești gândaci sunt incredibil de frumoși și de interesanți – dacă oamenii s-ar opri să-i privească și să-i aprecieze, ar realiza că merită la fel de mult să fie protejați ca elefanții sau tigrii.”
În Europa, există 58 de familii de gândaci și aproape 29,000 de specii. În jur de 4,000 de specii au nevoie de lemn mort sau în putrefacție.