Franţa a înregistrat în vara anului 2022 cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la începutul măsurătorilor în 2003 ca urmare a incendiilor forestiere, a anunţat vineri Serviciul european privind schimbările climatice Copernicus.
Cele mai recente date satelitare oferite de Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS) arată că emisiile estimate pentru Franţa provenite de la incendiile forestiere pentru lunile iunie, iulie şi august sunt cele mai mari înregistrate din 2003, în condiţiile în care Europa se confruntă cu incendii devastatoare, în special în Spania şi Portugalia, potrivit AFP.
Când un copac arde, combustia eliberează dioxid de carbon.
De la începutul acestui an, peste un milion de tone de dioxid de carbon au fost eliberate în atmosferă de incendiile forestiere din Franţa, cu mult peste medie (puţin peste 0,5 milioane de tone). În acest ritm, recordul pentru întregul anul 2003 de aproape 1,3 milioane de tone ar putea fi depăşit, iar 2022 ar putea fi anul cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon de la începutul măsurătorilor.
Valul de căldură din Peninsula Iberică şi sud-vestul Franţei „a agravat incendiile”, a explicat Mark Parrington, un cercetător de la Copernicus.
Având în vedere că sezonul incendiilor încă nu s-a încheiat, emisiile pentru întreg anul 2022 rămân pentru moment inferioare celor din 2003, anul record conform datelor Global Fire Assimilation System (GFAS), care se bazează pe observaţii prin satelit ale incendiilor active şi ale puterii radiative ale acestora.
Potrivit statisticilor Sistemului European de Informaţii privind Incendiile Forestiere (EFFIS) consultate vineri, 60.558 de hectare au fost distruse de flăcări în Franţa din ianuarie, 245.293 de hectare în Spania şi 76.423 de hectare în Portugalia.
Franța primește ajutor din partea mai multor state europene pentru a lupta cu incendiile sălbatice și în această vară.
Citește și: O trecătoare din Alpi care a fost acoperită de gheață timp de 2.000 de ani reapare la suprafață
Activiștii Greenpeace au protestat în caiace în albia secată a Dunării