O trecătoare din Alpi care a fost acoperită de gheață timp de 2.000 de ani reapare la suprafață

O trecătoare din Alpii elveţieni, ascunsă sub gheaţă cel puţin din perioada romană, este pe cale să reapară la suprafaţă în contextul în care această ţară, la fel ca restul Europei occidentale, este afectată de valuri de căldură. 

Situată la o altitudine de 2.800 de metri pe domeniul schiabil Glacier 3000, în sectorul Diablerets (vest), această trecătoare este în prezent parţial eliberată de gheaţa care a acoperit-o timp de cel puţin 2.000 de ani, potrivit ukdaily.news.

Trecătoarea va fi „în întregime” vizibilă „peste câteva săptămâni”, au declarat joi responsabilii domeniului schiabil.

În 2012, măsurătorile au relevat o grosime a gheţii de aproximativ 15 metri în această zonă.

Vara anului 2022, care a urmat unei ierni foarte aride, s-a dovedit catastrofală pentru gheţari, care s-au topit într-un ritm accelerat în acest an.

Potrivit glaciologului Mauro Fischer, cercetător la Universitatea din Berna, care vizitează în mod regulat zona, pierderea din grosimea gheţarilor din regiunea în care se află trecătoarea va fi, în medie, de trei ori mai mare în acest an comparativ cu ultimele zece veri.

Pe termen scurt, aceste schimbări modifică în mod considerabil funcţionarea domeniului schiabil deoarece trecătoarea, care era îngheţată, permitea conexiunea dintre gheţarii Scex Rouge şi Tsanfleuron, pe care coborau schiorii. În prezent, cei doi gheţari sunt despărţiţi de o fâşie de pământ.

Planificăm reînnoirea facilităţilor din acest sector în următorii ani, iar o idee ar fi să schimbăm traseul actualului telescaun„, a explicat directorul telescaunului, Bernhard Tschannen.

Topirea gheţarilor îi face mai instabili, ceea ce afectează practicarea sporturilor de zăpadă şi drumeţiile, însă conduce, de asemenea, la apariţia de sub gheaţă a epavelor unor avioane sau a cadavrelor unor persoane dispărute chiar şi în urmă cu câteva decenii.

În două săptămâni, două schelete umane au fost găsite în cantonul Valais (vest). Identificarea lor este în curs. Potrivit agenţiei elveţiene de presă ATS, poliţia din Valais are o listă cu aproximativ 300 de persoane dispărute începând din 1925, dintre care majoritate au dispărut înainte de utilizarea ADN.

Astfel, în iulie 2017, pe gheţarul Tsanfleuron, au ieşit la iveală trupurile a două persoane care formau un cuplu şi au dispărut în 1942. În iunie 2012, pe gheţarul Aletsch au ieşit la suprafaţă osemintele a trei fraţi dispăruţi în 1926.

Mai recent, săptămâna trecută, pe gheţarul Aletsch a fost descoperită epava unui avion care s-a prăbuşit în Alpi în 1968. La bord se aflau trei persoane ale căror cadavre fuseseră recuperate la acea vreme, însă nu şi epava.

Citește și: Banchiza din Antarctica a atins cea mai mică suprafață înregistrată într-o lună iulie

spot_img

Ultimele știri