În luna decembrie la Paris, nu se va putea încheia niciun acord asupra climei dacă țările industrializate nu își respectă promisiunea de a aloca, în total, 100 de miliarde de dolari, pentru finanțarea tranziției energetice a țărilor în curs de dezvoltare, a afirmat marți președintele Franței, François Hollande, în fața ambasadorilor francezi reuniți în capitala Franței, potrivit Agerpres.
„O sută de miliarde de dolari pentru 2020 era deja o promisiune, dar care nu a fost respectată. Acum este o obligație: fără cele 100 de miliarde de dolari nu se va putea încheia niciun acord la Paris”, a declarat șeful statului francez, care a subliniat că această Țsumă este indispensabilă pentru finanțarea eforturilor de adaptare și a efectuării transferurilor de tehnologie necesare”.
François Hollande a salutat faptul că 56 de țări, din care provin peste 60% din emisiile de gaze cu efect de seră de pe glob, și-au prezentat deja contribuțiile în vederea reuniunii COP21. Șeful statului francez a confirmat că intenționează să invite șefii de stat și de guvern la începutul conferinței și nu la sfârșit, „fiindcă atunci ar fi deja prea târziu”. „Este lecția pe care am învățat-o din eșecul de la Copenhaga”, a adăugat el.
Reprezentanții a 195 de țări sunt așteptați la Paris, între 30 noiembrie și 11 decembrie, pentru a negocia, sub egida ONU, în cadrul celei de-a 21-a Conferinței asupra climei, un acord mondial care să ducă la încetinirea schimbărilor climatice pe planetă. Una din principalele teme de dezbatere va fi împărțirea eforturilor între țările dezvoltate, emițători istorici de gaze cu efect de seră (GES), sursă de încălzire, țările în curs de dezvoltare și cele emergente.
Țările în curs de dezvoltare solicită să se precizeze felul în care țările industrializate cred că se pot aloca cele 100 de miliarde de dolari pe an promise până în 2020 pentru finanțarea trecerii lor la energii curate.