François și Charlotte Lesage s-au mutat, cu tot cu cei trei copii ai lor, în Filipine, una dintre cele trei țări care poluează cel mai mult oceanele. Ca să rezolve problema deșeurilor din plastic, aceștia colectează ambalajele și le transformă în plăci care devin mobilier și, pe viitor, adăposturi de urgență.
Când avea 15 ani, François Lesage a avut un job de vară care, la un moment dat, avea să îi schimbe cursul vieții: sorta deșeurile reciclabile pe bandă. După ce s-a căsătorit cu Charlotte, în 2009, cei doi au făcut un tur de un an cu bicicletele prin toată lumea, iar ceea ce vedeau mereu, în special în țările în curs de dezvoltare, era plasticul împrăștiat de vânt peste tot. În 2017, oamenii de știință au avertizat că în 2050 în oceane va fi mai mult plastic decât vor fi pești. Apoi, o prietenă de-a cuplului le-a povestit că a fost în Filipine pentru scufundări și a găsit oceanul foarte poluat.
Toate aceste piese de puzzle puse la un loc, într-un moment în care Charlotte și François căutau un scop mai mare în viață decât valorile materiale, au dus la decizia de a se muta în Filipine pentru a încerca să găsească o soluție pentru poluarea cu plastic. Prima dată a venit el, pentru trei săptămâni, ca să testeze câteva idei. Apoi decizia a fost luată pentru toată familia.
Au renunțat la joburile bine plătite din Paris (Charlotte lucra în social media, iar François într-o agenție de consultanță pentru proiecte din domeniul public) și s-au mutat într-un oraș mic la sud de capitala Manila. Cu nouă valize de lucruri și cu cei trei copii (de 7 ani și jumătate, 5 ani și jumătate și un an), familia Lesage a început o viață nouă în sud-estul Asiei, din preocuparea pentru problemele de mediu.
Piedicile unei afaceri în Filipine
Potrivit unui studiu din 2015, realizat de The United Nations Environment Programme (UNEP), Filipine este una dintre cele cinci țări care sunt responsabile de jumătate din plasticul care ajunge în ocean, alături de China, Indonezia, Thailanda și Vietnam.
Charlotte și François știau acest lucru, așa că planul lor inițial era să colecteze plasticul, să-l separe pe categorii, să îl curețe și să-l vândă către reciclatori. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu ceea ce au găsit în Filipine.
Potrivit unor date publicate de Comisia Națională a Managementului Deșeurilor Solide, în 2016 erau, în toată țara, 511 gropi de gunoi neconforme și 118 conforme. Pe lângă multe dintre acestea au luat naștere comunități informale. Deși Filipine nu deține date despre ratele de reciclare, un raport Greenpeace arată că Metro Manila recicla, în 1997, 6% din deșeurile produse (pe atunci, 5.345 de tone pe zi), din care 2,7% reprezentau deșeurile adunate de colectorii informali. Restul erau colectate la sursă (de către firme private, ONG-uri sau angajații de pe camioane).
„Acești colectori informali vând deșeurile la junk shop (centre de predare a deșeurilor) și nu știm exact cum funcționează, că nu e foarte clar. E o mare mafie în spate și nu poți să intri în genul ăsta de afacere, dar ce am văzut e că spală și toacă acest plastic și trimit fulgii în China. Pentru că, deși China nu mai primește deșeuri, primește fulgi care sunt apoi refolosiți. Deci prima noastră problemă a fost ca nu aveam acces la cel mai valoros plastic, cum ar fi PET-ul, pentru că era colectat mereu de colectorii informali. Iar a doua, că Filipine nu folosește de fapt plastic reciclat, ci, de multe ori, numai plastic nou”, a povestit Charlotte Lesage pentru Green Report.
Așa că cei doi au decis să se concentreze asupra plasticului de unică folosință și pe cel care este comercializat în combinație cu aluminiul. Cele mai populare magazine în Filipine sunt cele „sari sari”, care au o diversitate de produse, dar care sunt vândute în cantități foarte mici, astfel încât clienții să și le poată permită. Iar ambalajele sunt, de cele mai multe ori, din plastic cu aluminiu în interior, ceea ce le face imposibil de reciclat.
În august 2019, familia Lesage a înființat compania The Plastic Flamingo și a început colaborarea cu un antreprenor filipinez care colecta ambalajele din plastic care conțin aluminiu, le topea și le transforma într-o pastă închisă la culoare din care obținea scaune pentru școli.
„Dar e o piață restrânsă și am vrut să găsim o modalitate prin care să utilizăm mai multe deșeuri din plastic. Acum lucrăm cu o agenție de arhitecți din Franța pentru că vrem să facem mobilier și adăposturi de urgență (în Filipine sunt între 20 și 25 de taifunuri pe an). Ideea noastră e să construim case modulare, pe care să le instalezi repede când ai nevoie”, a mai spus Charlotte.
Deocamdată colectează acest tip de plastic dintr-un oraș din sudul Manilei, Cavite, și din Insula Libertății, din Parañaque (deși este închisă publicului, insula este plină de deșeurile purtate de curenți dinspre Golful Manila). Alte 35 de locuri și-au arătat disponibilitatea de a deveni puncte de colectare, printre care școli și instituții, iar francezii sunt în prezent în discuții cu magazinul Decathlon din Cavite ca să preia deșeurile.
„Mulți oameni de aici ne întreabă ce pot să facă cu deșeurile și mulți chiar le separă, dar apoi sunt puse la un loc în mașina de gunoi. Filipine e o țară care crește la fel de repede ca China. Sunt 108.000 milioane de locuitori, au mulți copii, nu au un management bun al deșeurilor, n-au transporturi. Problema este uriașă, dar nu e nimic de făcut acum, ceva la îndemână, pentru că guvernul are alte urgențe”, a mai explicat femeia.
Pași foarte mici
Charlotte și François au încercat să miște lucrurile în orășelul în care locuiesc, de 12.000 de persoane, mare parte filipinezi. S-au întâlnit cu primarul, care a părut foarte încântat de inițiativa lor, dar apoi nu s-a mai întâmplat nimic.
„Mulți oameni din comunitate ne cer să facem ceva, dar dacă șeful barangay (cea mai mică formă administrativă din Filipine, echivalent cu cartier sau suburbie) nu vrea să ne ajute, nu putem face nimic. Chiar dacă cineva din guvern ți-ar da aprobarea, tot va trebui să întâlnești reprezentantul fiecărui barangay. Apoi, dacă barangay-ul poate să-și asume să colecteze deșeurile, orașul trebuie să-și asume să-l gestioneze și să-l recicleze. Într-un oraș ai 10 sau 20 de barangay, iar uneori se ceartă între ei, așa că e dificil”, a mai spus Charlotte.
Soluția pentru The Plastic Flamingo a fost să înceapă cu zonele care au înțeles pericolul pe care îl reprezintă plasticul și care încearcă să găsească o soluție la această problemă.
„Este trist este că gestionarea deșeurilor nu este o prioritate pentru țările în curs de dezvoltare, pentru că au probleme mari, precum educația, sărăcia, sănătatea. Iar clienții nu au bani să cumpere cantități mari. Și nici frigidere unde să depoziteze mâncarea. E dificil că noi vedem problemele astea, dar ce putem face? Nu poți să schimbi totul bătând din palme. Trebuie să avem răbdare”.
Mulți filipinezi le-au mulțumit francezilor pentru inițiativa de a-i ajuta să rezolve problema cu plasticul și spuneau că le pare rău că trebuie să vină străinii să le arate soluții.
„Răspunsul meu de obicei e: «Știi ceva? Cele mai mari companii care vând produse de unică folosință vin aici din Europa. Așa că simt ca avem un fel de responsabilitate». Cred că e nevoie de timp să le arătăm oamenilor că da, suntem străini, dar putem ajuta. Suntem toți parte din aceeași planetă și putem să colaborăm ca să găsim împreună o soluție”.
