De astăzi dimineață și până joi după-amiază, orașul Beijing va fi sub cod roșu de poluare, cel mai înalt grad posibil. Industria va fi nevoită să își oprească activitatea, iar școlile – să amâne cursurile. Este pentru prima data când se iau astfel de măsuri, deși nivelurile de particule de săptămâna trecută erau de cel puțin 3 ori mai mari.
Autoritățile din Beijing au emis pentru prima dată cod roșu de poluare, din cauza smog-ului care a acoperit orașul în cursul zilei de ieri. Avertizarea este valabilă pentru următoarele 3 zile (8 decembrie dimineața – 10 decembrie după-amiaza).
În tot acest timp, vor fi luate măsuri speciale: unele companii industrial vor fi forțate să își oprească sau să își reducă producția, construcțiile exterioare vor fi interzise, iar circulația mașinilor va fi restricționată: vehiculele grele nu vor putea circula, iar cetățenii își vor putea folosi mașinile doar alternativ (cei care au numere pare – într-o zi, ceilalți – în ziua următoare). În plus, autoritățile au recomandat școlilor să își anuleze cursurile, iar companiilor – să implementeze un program de muncă flexibil.
Codul roșu indică o calitate a aerului periculoasă pentru sănătatea umană. Decizia autorităților chineze a fost considerată surprinzătoare, întrecât nivelurile de particule din aer înregistrate în cursul zilei de ieri nu le-au depășit pe cele de săptămâna trecută, când a fost valabil un cod portocaliu de poluare. Concentrația de particule PM2.5 (considerate cele mai periculoare pentru sănătatea umană) a ajuns ieri la 208 micrograme pe metru cub în Tiananmen Square, în timp ce săptămâna trecută s-a înregistrat o valoare de 666 de micrograme.
Autoritățile au fost aspru criticate pentru că nu au emis cod roșu și săptămâna trecută. Greenpeace a apreciat hotărârea de ieri ca „un semn care indică o schimbare de atitudine din partea guvernului de la Beijing”. Autoritățile și-au justificat decizia prin condițiile meteo diferite: „vremea liniștită, temperaturile scăzute și creșterea umidității” vor amplifica efectele smog-ului.
Conform unui radio local, cetățenii nu respectă însă avertizările, deși impactul este vizibil cu ochiul liber. Iată câteva fotografii din Beijing, într-o zi cu smog și într-una cu cer senin: