Ateliere de creație, cursuri de yoga, concerte în aer liber, toate acestea sunt motivele pentru care peste 3.500 de oameni s-au adunat în acest sfârșit de săptămână la deschiderea Roabei de cultură, de pe pajiștea Pescăruș din Parcul Herăstrău.
În prima zi, sâmbătă 23 mai, Asociația Moașelor Independente a invitat mamele și viitoarele mame la un picnic unde au dezbătut pe larg cele mai arzătoare aspecte legate de creșterea și îngrijirea bebelușilor. Cei care au dorit să se bucure de liniștea și răcoarea umbrei copacilor au experimentat noi exerciții la cursul de yoga al Marianei Drăgan.
Ineditul nu a lipsit nici în acest an de la deschiderea Roabei de cultură. Ionuț și Gabriela, proaspăt căsătoriți, au preferat spațiul deschis și lumina soarelui pentru a-și invita familia și prietenii la un picnic, să sărbătorească evenimentul.
Tot sâmbătă, vizitatorii de la Roabă au mai participat la o cântare caritabilă cu Judy Florescu, și au putut asculta Mix just on vinyl, susținut de Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Prima parte a zilei de duminică a fost dedicată celor mici, care au experimentat noi moduri de a-și dezvolta spiritul creativ fiind stimulați de cei de la dăruiesc.ro și Atelierul lui Pixie. După prânz, cei prezenți s-au putut relaxa la o demonstrație de artă florală sau diferite concerte susținute de Judy Florescu și Dj Bully & VRT. Seara s-a încheiat cu proiecția filmului Băieții din Jersey.
Roaba de cultură 2015, neconvențională
Anul acesta, pajiștea Roabei va fi dedicată culturii urbane, neconvenționalului și demonstrațiilor live, provocându-și publicul la o serie de activități artistice inedite, reprezentații multiculturale, demonstrații sportive, concerte, filme și spectacole de teatru.
Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociația Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) și se desfășoară în perioadă 23 mai – 26 septembrie. Accesul în zona Roabei de cultură este liber șapte zile pe săptămână și beneficiază de acces Wi-Fi gratuit.
Începând cu 2011, proiectul Roaba de cultură a reușit să atragă publicul bucureștean către o alternativă de petrecere a timpului liber. Spațiul verde din Herăstrău, pajiștea de lângă zona Pescăruș, a devenit un nod cultural pentru trecători, publicul cunoscător și publicul larg, peste 400.000 de persoane adunându-se în spațiul verde al Roabei de cultură în ultimii ani.
Citește și: