Foto. Incendiile de vegetație din Caraș-Severin au fost stinse după patru zile

Două incendii diferite de vegetație au răbufnit sâmbătă în apropierea Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Primul, în zona Rusca – Teregova, a fost stins, însă al doilea, în zona comunei Cornereva, încă are două focare puternice. Intervențiile au fost făcute numai la sol, fără apă, iar un elicopter ajuns la fața locului nu a putut interveni din cauza ceții.

Update 17:00: Incendiile din zona Cornereva au fost stinse, după patru zile.

Update 14:10: Marți, în a patra zi de incendii de vegetație din zona Caraș-Severin, reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au reunit. Potrivit unui comunicat remis Agerpres, printre măsurile care au fost discutate se numără și evacuarea localnicilor din zonă. Prefectul judeţului, Matei Lupu, a cerut activarea codului portocaliu pentru Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

***

Luni, aproximativ 80 de persoane au intervenit pentru gestionarea a două incendii la fondul forestier (pășuni alpine și litieră) de pe raza unităților administrativ-teritoriale Rusca Teregova și Cornereva.

În zona Cornereva, mai precis zona Dobraia, inclusiv muntele Arjana, au acționat la sol 40 de persoane (pompieri militari, personal silvic și rangeri) pe suprafețe care sunt în administrarea mai multor instituții, respectiv Ocolul Silvic Mehadia, Ocolul Silvic Băile Herculane, Parcul Național Domogled-Valea Cernei și Primăria Cornereva.

Alte aproximativ 40 de persoane (pompieri militari și personal silvic) s-au deplasat în zona Rusca Teregova pentru stingerea unui alt incendiu la fondul forestier. În plus, au intervenit și câte 17 pompieri militari din cadrul inspectoratelor județene Mehedinți și Gorj.

„Misiunile de stingere la sol sunt îngreunate de terenul accidentat, care nu permite accesul autospecialelor, forțele de intervenție fiind nevoite să parcurgă distanțe mari pe jos”, a transmis ISU Caraș-Severin.

Potrivit radioresita.ro, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, dotat cu echipament de stingere Bambi Bucket, a aterizat ieri, la ora 16:35, pe aeroportul din Caransebeș. Echipajul a efectuat o misiune de recunoaștere, dar, din cauza ceții dense din văi, nu a putut interveni.

La ora redactării acestei știri, potrivit informațiilor furnizate de ISU Caraș-Severin, incendiul din zona Rusca Teregova a fost stins. Însă, în comuna Cornereva sunt încă două focare puternice: în zona localității Dobraia și pe piscul Arjana.

Voci din online critică intervenția întârziată a autorităților:

„Unde sunt elicopterele cu apă? De ce nu trimiteți niciunul având în vedere că incendiile nu pot fi stinse de la sol?? Încă de sâmbătă ați fost informați despre incendiul de pe Arjana/Dobraia și vremea a fost perfectă, dar voi nu ați trimis nici după 3 zile elicopter! Rușine, arde rezervația din parcul național acum toată!”, a postat un comentariu Alexandru Teleagă, de la Asociația Altitudine din Timișoara, care a făcut update-uri pe pagină să legate de evoluția focului, încă de sâmbătă.

„Parcul Național Domogled-Valea Cernei este de o importanță deosebită din punctul de vedere al biodivesității, găzduind peste 1100 de specii de plante vasculare (din care 6% sunt pericilitate sau endemice), peste 2000 de specii de animale sălbatice și numeroase habitate naturale rare. Multe dintre aceste specii si habitate sunt de interes european, unele le găsim doar în acest parc, motiv pentru care ar trebui intervenit într-un mod cat mai eficient pentru a limita și izola incendiile și mai apoi pentru a le neutraliza. De asemenea pădurile virgine din zonă sunt și ele amenințate. E importat sa se evite o catastrofă ecologică în zonă, mai ales că incendiile par a fi scăpate de sub control ”, a explicat Cristian Remus Papp, manager Biodiversitate și Arii Protejate WWF România, pentru Green Report.

Acesta a mai subliniat că este la fel de importantă protejarea comunităților locale de incendii,  inclusiv proprietățile lor, cum ar fi pajiștile naturale.

Foto: Dorin Nicolae

„În plus, incendiile de vegetație duc la eliberarea în atmosferă a unor cantități considerabile de CO2, iar în funcție de direcția și intensitatea vântului, aerul poate deveni irespirabil în comunitățile locale, asta pe lângă celelalte riscuri asociate”, a mai spus Papp.

Acesta a adăugat că este nevoie de o conștientizare mai mare în rândul localnicilor cu privire la riscurile incendierii miriștilor, iar autoritățile de mediu competente să ia măsurile necesare de prevenire și de sancționare a unor astfel de practici, după caz.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri