Bolizii de Formula1, faimosi pentru volumul mare de noxe pe care-l elibereaza in aer, vor fi echipati, din 2013, cu motoare de 1,6 litri, ceea ce va permite o economie la carburanti de aproximativ 35%, anunta site-ul Maxisciences.
Anuntul apartine Consiliului Mondial al Automobilului (CMA), care a hotarat in timpul ultimei sale reuniuni anuale de la Monaco sa participe la dezvoltarea durabila prin reducerea, cu aproape jumatate, a capacitatii actuale a motoarelor care echipeaza masinile de Formula1.
Astfel, motoarele actuale, V8, de 2,4 litri, vor fi inlocuite in urmatorii doi ani cu cele de 1,6 litri si vor fi limitate la 12.000 de turatii pe minut.
Nu este singura masura pe care Federatia Internationala a Automobilului (FIA) o va lua pentru a-si promova politicile verzi. Federatia intentioneaza sa dezvolte si sisteme avansate de recuperare a energiei.
Masinile folosite in cursele de Formula 1 sunt responsabile de doar 1% din gazele cu efect de sera emise de cursele de automobilism.
Restul emisiilor sunt generate de activitatile conexe, precum transportul echipamentelor de la o cursa la alta sau folosirea tunelurilor de vant in timpul testelor.