Fluviul Elba, al treilea ca debit din Europa, are cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani

Fluviul Elba a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani înregistrat în orașul german Magdeburg, capitala landului Saxonia Anhalt, iar navigația aproape că s-a oprit. În luna august, scăderea nivelului aceluiași râu a scos la iveală, în Cehia, „Pietrele Foametei”, niște marcaje hidrologice pe bolovani care pot fi văzute doar în timpul perioadelor de secetă severă.

Fluviul Elba, al treilea ca debit din Europa, are cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani

Un oficial din Departamentul căilor navigabile din Magdeburg a declarat că navigația pe fluviul Elba aproape s-a oprit în urma scăderii nivelului apei mai jos de recordul de acum 84 de ani. În 1934, scăzuse cu 48 de centrimetri, comparativ cu luna august 2018 – 46, și luna septembrie – 45.

Așadar, traficul de mărfuri a fost sistat pe apă, iar numărul croazierelor turistice s-au redus mult. În schimb, canotorii şi entuziaştii sporturilor acvatice folosesc în continuare fluviul. Rhein a refuzat să facă vreo previziune privind momentul în care situaţia s-ar putea schimba.

Fluviul Elba, al treilea ca debit din Europa, are cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani

La polul opus, inundaţiile grave din august 2002 au făcut ca fluviul să atingă niveluri record, iar în primăvara lui 2013 autorităţile din Magdeburg au declarat stare de urgenţă din cauza creşterii nivelului Elbei, situaţie care a impus evacuarea unor părţi din centrul oraşului.

Elba, cu lungimea de 1.091 km, este situată pe locul patru în Europa, după lungime și locul trei după debitul de apă, după Rin și Dunăre. Fluviul curge 364 km pe teritoriul ceh, 727 km pe teritoriul german.

Seceta a scos la iveală „Pietrele Foametei” din Cehia

Fluviul Elba, al treilea ca debit din Europa, are cel mai scăzut nivel din ultimii 80 de ani

La sfârșitul lunii august, râul Elba a scăzut în Decin, un oraş aflat la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri nord în raport cu Praga şi nu foarte departe de graniţa cu Germania, până la 115 centimetri. Astfel, au ieșit la suprafață „Pietrele Foametei”, niște bolovani care reprezintă cel mai vechi marcaj hidrologic din Europa Centrală.

Acea piatră, aflată sub Podul Tyrs, a fost gravată cu mesaje scrise în cehă şi germană. Unul dintre ele, scris în 1904 de Franz Mayer, proprietarul unui bar, constă în următoarea frază: „Dacă mă vezi, să plângi!”.

Cel mai vechi text gravat pe acea piatră şi care este încă vizibil datează din 1616.

„De-a lungul timpului, când seceta venea din nou, tot mai mulţi oameni au lăsat astfel de mesaje”, a explicat Vlastimil Pazourek, directorul Muzeului Regional din Decin. „Această piatră este o carte de vizită pentru ceea ce s-a petrecut în regiune”, a adăugat el.

Odată cu trecerea secolelor, sentimentele de frică şi tristeţe au lăsat loc unor abordări mai vesele şi chiar antreprenoriale.

Mesajul din 1904 a primit astfel un răspuns în versuri, în anii 1930, scris de proprietarul unei fabrici locale care producea pompe. „Nu plânge, fetiţo, nu te frământa. Dacă e uscăciune, stropeşte pur şi simplu pământul cu apă”.

spot_img

Ultimele știri