Se spune ca sentimentele nu au culoare. Tocmai cand eram tot mai convins de asta, mi-au venit in minte doua cazuri recente in ceea ce priveste problemele de protectia mediului din companii si legatura dintre acestea si piata de capital.
text de Ninel Lazar
Unul dintre cazuri este Arpechim, celalalt Kronospan. Nu discut aici vinovatia cuiva, ci doar implicatiile problemelor de mediu asupra miscarii capitalului pe piata.
In primul caz, dupa anuntul initial privind retragerea autori zatiei de mediu pentru Complexul petrochimic si de rafinare din Pitesti, valoarea totala a actiunilor Petrom la Bursa de Valori Bucuresti a scazut in prima zi dupa anunt cu "doar" 448 de mili oane de euro. Altfel spus, intr-o singura zi, actionarii au pierdut o jumatate de miliard de euro!!! Bani cu care altfel cum peri o intreaga rafinarie… Ca valoarea actiunilor a revenit ulterior ca urmare a faptului ca argumentele economice au sunat mai bine pentru magistrati decat cele ecologice este altceva. De altfel, compania a oferit si explicatii, justificari, s-a angajat sa respecte programul de investitii si asa mai departe. Semnalul pentru investitori si bancheri fusese insa dat. Un fel de fior verde…
La scurt timp, cazul Kronospan. Alt gen de problema, o in stalatie construita fara acord de mediu, deznodamantul fiind aici mult mai delicat: autoritatile de mediu cer, cu legea in mana, demolarea instalatiei si aducerea amplasamentului la starea dinaintea amenajarii santierului. Nici nu vreau sa ma intreb ce-si spun investitorii sau bancherii cand o investitie de cateva milioane bune de euro se duce pe apa sambetei. Daca subiectul a ajuns pe masa autoritatilor de mediu ca urmare a unei campanii de presa dirijate sau nu este azi mai putin relevant pentru proprietarii companiei, pentru investitori si fi nantatori. Alt fior verde…
Cazurile Arpechim si Kronospan sunt doar cele mediatizate. Dimensiunile, cel putin scriptic, ale fenomenului, ar putea fi uluitoare pentru cei care privesc cu atentie la ce se publica pe paginile de internet ale autoritatilor de mediu prin comparatie cu ce vedem unii petrecandu-se in jurul nostru. Am cules la intamplare cateva sigle si logouri ale unor companii de prin jurul Bucurestiului, ale caror hale si constructii si-au facut apa ritia cu certitudine in ultimii doi-trei ani, si am incercat sa ga sesc aceleasi nume in registrele anuale cu acorduri de mediu publicate pe internet de agentiile pentru protectia mediului. Nimic…. Rien….Nothing…. Nada… Din nou, m-am intrebat cat de linistiti pot dormi proprietarii, investitorii si bancherii.
M-am vazut pus in situatia de a afla direct de la o parte dintre ei ce culoare au fiorii lipsei de planificare strategica si ai neluarii in calcul a riscurilor si conditionarilor de mediu in investitiile pe care le finanteaza. N-am sa dau nume, ca sa nu le lezez afacerile, insa mimica lor trada o ingrijorare crescanda pe masura avansarii discutiei noastre.
O sa incep cu investitorii. Cativa dintre ei mi-au raspuns: "Nu e treaba noastra, noi doar finantam, beneficiarii fondurilor isi obtin ce aprobari au nevoie… Aaa, nu, nu verificam atunci cand finantam daca exista riscuri de mediu. Ce riscuri de mediu ar putea exista la un parc de vile?" {i dupa explicatii:"Da, intr-adevar… pai… avem intarzieri cu unele investitii, ca beneficiarul nu a luat in considerare perioada de obtinere a unora dintre permise in planificarea generala a proiectului si acolo avem ceva pierderi…". Era vorba despre permisele de mediu. Mergand mai departe, am auzit raspunsuri mult mai interesante: "Nu stim pentru ce a fost utilizat terenul inainte, dar intrebarea dumneavoastra este intr-adevar interesanta; n-ar fi fost deloc inutila o evaluare la vremea ei. Ce implicatii concrete ar putea avea asupra viitorului proiectului?".
Al doilea popas – in tabara actionarilor. Am discutat cu un expert intr-un fond de investitii financiare, jucator important la Bursa: "Companiile unde detinem actiuni au toate autorizatii de mediu. De altfel, noi avem o evidenta foarte clara a acestor permise pentru firmele unde avem participatii. Nu riscam nimic". Dupa ce i-am explicat ca existenta autorizatiei de mediu nu este nicidecum o garantie ca riscurile de mediu sunt acoperite cel putin satisfacator, siguranta in tonul exprimarii a inceput sa slabeasca: "Mda…".
Reprezentantul fondului de investitii tocmai aflase ca intre ce sta scris in autorizatia de mediu emisa in Romania si ce se petrece, de fapt, in teren e destula distanta. Mai aflase ca multe autorizatii au fost emise in baza unor evaluari in multe cazuri discutabile, dar in majoritatea covarsitoare irelevante pentru unele aspecte de mediu. Un astfel de exemplu este evaluarea contaminarii so lu rilor. Pana recent, investiga rea contaminarii terenurilor s-a facut prin prelevarea pro be lor de sol la adancimi de pana la… 30 de centi me tri!!! Asa au primit marea majoritate a companiilor din Ro mania autorizatiile de mediu. {i tot asa exista astazi companii a caror valoare reala de piata ar trebui, de dragul transparentei, sa fie diminuata cu valoarea cheltuielilor cu remedierea terenurilor pe care le ocupa. Deci si valoa rea partici pa tiilor pe care actionarii le detin la acele companii.
Am incheiat cu o discutie cu un ofiter de credit dintr-o banca. Nu una oarecare, ci una cu preocupare speciala in directia atragerii de cli enti-companii. "Da, cu si guranta", s-a prezentat sigur pe sine domnul bancher, "avem prin procedura obligatia de a verifica bonitatea poten tiali lor clienti, inclusiv in ceea ce priveste problemele de me diu. Ofiterii nostri de credi te pentru companii verifica in toate situatiile dca po tentialii clienti au autori zatii de mediu si, in anumite situatii, cer chiar si regis trul cu inspectii ale Garzii de Mediu", s-a incheiat frumos discursul. Dupa caderea zidului protocolar, am aflat impreuna ca, in esenta, ofiterii de credit nu sunt specialisti de mediu si ca gestiunea riscurilor de mediu aferente creditelor corporate este in esenta o formalitate ce se rezuma la un chestionar care, in majoritatea cazurilor, este rezultatul unei discutii telefonice intre ofiterul de credit si un reprezentant al companiei. "De altfel", a incercat ofiterul bancar o ultima explicatie, "riscurile creditarii sunt acoperite de garan tiile materiale". Foarte ade varat, doar ca in cazul unui esec al unui credit care nu se inapo iaza din varii motive, valoarea de piata a garantiilor materiale poate fi intr-o clipa mult diminuata, tocmai din cauza problemelor de mediu. Exista deja si tu atii in care companiile si bancile au dormit impreuna linistite o pe rioa da de timp, dupa care, la prima evaluare profesionista, bancherii s-au speriat vazand ca decontaminarea solului gajat pentru un credit costa de peste doua ori mai mult decat valoa rea de piata a intregii companii, nu doar a creditului oferit de banca.
Exista si altfel de abordari, doar ca sunt extrem de rare si ponegrite ca "piedici in calea pietei libere". Viitorul va tria insa graul de neghina. "Si ma trec cativa fiori de-un verde inchis cand ma gandesc ca fondurile de pensii private sunt si ele fonduri de investitii…"
