Perioada în care România a deținut președinția Consiliului UE s-a încheiat la 1 iulie, dată de la care aceasta a fost preluată de Finlanda, iar în topul agendei sale se află schimbările climatice.
Finlanda intenționează să compenseze emisiile provenite din transportul aerian în semestrul următor, oferind 500.000 de euro pentru a finanța proiecte care reduc emisiile de gaze cu efect de seră.
„Avem două cuvinte în programul nostru de guvernare: schimbările climatice, iar moticul pentru care avem aceste două cuvinte acolo este că nu putem risca viitorul civilizației atunci când vine vorba de schimbările climatice”, a spus premierul finlandez ales recent, Antti Rinne.
O modalitate de abordare a schimbărilor climatice este în timpul negocierilor din cadrul bugetului UE 2021-2027, așteaptate să se încheie cel târziu până în decembrie. Ideea finlandezilor este ca un sfert din fonduri să fie utilizate pentru politicile de mediu.
Annika Hedberg, analist politic la Centrul de Politici Europene, a declarat pentru Euronews, că banii ar putea ajuta la tranziția către o economie mai ecologică.
„Ce se întâmplă cu cei 25% și, cu atât mai important, ceea ce se face cu restul de 75% din bugetul UE va fi aliniat la aceste cerințe și nevoi majore pe care le are societatea și economia noastră dacă suntem serioși în privința trecerii la un climat neutru în UE”, spune Hedberg.
În plus față de incluziunea și securitatea socială, statul de drept este a patra prioritate în semestrul finlandez.