Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Raiffeisen Bank acordă un pachet de finanţare pentru grupul eMAG în vederea dezvoltării unui centru logistic de ultimă generaţie, precum şi echiparea acestuia cu echipamente hi-tech.
Creditul sindicalizat de 37,55 milioane de euro a fost aranjat de BERD şi Raiffeisen Bank în calitate de aranjori principali mandataţi initiali şi de către Alpha Bank ca aranjor principal mandatat. BERD va contribui cu până la 16 milioane de euro. Împrumutul este parte dintr-un pachet de 73,4 de milioane de euro, pentru finanţarea dezvoltării unui centru logistic de ultimă generaţie, precum şi echiparea acestuia cu echipamente hi-tech.
Investiţia va permite eMAG să-şi dezvolte capacitatea comercială, dar şi să sprijine IMM-urile să-şi dezvolte afacerile beneficiind de platforma eMAG, care este utilizată de milioane de consumatori din Europa Centrală şi de Est.
Compania s-a angajat, de asemenea, să respecte cerinţele pentru obţinerea certificării BREEAM acordată clădirilor verzi, pentru a optimiza consumul de energie şi a limita emisiile de gaze cu efect de seră.
“Date fiind standardele de sustenabilitate ale proiectului, acesta este în linie cu strategia BERD pentru România, potrivit căreia, banca sprijină operaţiuni sustenabile şi verzi pentru creşterea competitivităţii companiilor locale, în toate sectoarele, inclusiv clădiri verzi şi sustenabile”, a declarat Mark Davis, director regional BERD pentru România şi Bulgaria.
“Tranziţia către o economie verde şi sustenabilă este un obiectiv strategic pentru noi şi angajamentul nostru este să sprijinim clienţii corporate pentru investiţii şi activităţi în această direcţie, pentru că este nu doar în beneficiul păstrării şi creşterii competitivităţii lor în regiune, dar ajută întreg ecosistemul economic şi social local, atât IMM-uri, cât şi consumatori”, a spus Cristian Sporiș, vicepreşedinte pentru Corporate Banking Raiffeisen Bank.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din România, cu investiţii de 9 miliarde de euro în 468 de proiecte, din care 76 la sută în sectorul privat.
Raiffeisen Bank deserveşte peste 2,2 miliarde de clienţi în România, atât persoane fizice şi IMM-uri, cât şi companii mari şi medii. La sfârşitul trimestrului I, creditele acordate de bancă clienţilor săi depăşeau 6 miliarde de euro.