Finanțare pentru Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine

Din bugetul Fondului pentru mediu se va asigura finanțarea pentru un studiu privind identificarea pădurilor virgine și cvasivirgine din România în vederea înscrierii în „Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine”, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de guvern de joi, 15 decembrie 2016.

catalogul pădurilor virgine

De asemenea, prin aceeași hotărâre vor fi suplimentate sumele alocate pentru încă două studii. Este vorba de studiul privind identificarea terenurilor agricole degradate și potențial poluate care pot face obiectul împăduririlor, căruia i se va aloca suma de 7,5 milioane lei în loc de 6,1 milioane lei și studiul privind reactualizarea delimitării fondurilor cinegetice din România, căruia i se va aloca suma de 3,46 milioane lei în loc de 1,86 milioane lei.

Pentru studiul privind identificarea terenurilor degradate s-a demarat procedura de atribuire organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dar nu a fost depusă nicio ofertă.

Studiul privind reactualizarea delimitării fondurilor cinegetice din România nu a fost supus niciunei proceduri de licitație și nu a fost demarată realizarea lui.

WWF: Peste 9000 de hectare de păduri virgine sunt securizate

WWF-România a obținut acceptarea a 9.200 ha de păduri virgine în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și, astfel, conservarea acestor ecosisteme unice, în forma naturală actuală. Această suprafață, comparabilă cu cea ocupată de 18.000 de terenuri de fotbal, reprezintă doar o treime din totalul ariilor identificate, cartate și încadrate pentru protejare de către WWF în ultimii ani.

Între 2013 și 2016, pe teren au fost evaluate peste 100.000 ha considerate potențiale păduri virgine. Dintre acestea, 30.000 ha păduri virgine și cvasivirgine au fost identificate, cartate și trimise spre protecție integrală, prin eforturile proprii ale WWF (vezi raportul complet). Aceste studii acoperă suprafețe atât din proprietatea statului, cât și proprietăți private.

Într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer a anunțat că datele cuprinse în catalogul pădurilor virgine reprezentă măsurătorile efectuate până în acest moment, iar pe măsură ce noi date sunt transmise Ministerului Mediului acestea vor fi integrate baza de date.

Organizația Agent Green a solicitat, joi, intervenția premierului Dacian Cioloș prin adoptarea de urgență a unui moratoriu asupra exploatărilor în ultimele păduri virgine, deoarece catalogul național al pădurilor virgine publicat de Ministerul Mediului conține doar 12.893,7 ha din cele 220.000 hectare inventariate în anul 2005, adică 6%.

Agent Green acuză că inventarul ministerului include doar câteva păduri din numai 10 județe. Cele mai multe sunt în proprietatea Statului și au fost salvate în ultima clipă ca urmare a campaniilor și scandalurilor inițiate de ONG-uri de mediu: pădurea Olteana 320,16 ha, Coșava Mică 579,45 ha, Coșava Mare 2880,12 ha sau Șinca 269,90 ha.

Agent Green cere Guvernului un moratoriu asupra exploatărilor în ultimele păduri virgine

spot_img

Ultimele știri