Fierbinți-Târg. Platformă de deșeuri, în aria protejată Natura 2000

În Grecii de Jos, care aparține de Fierbinți – Târg, există o platformă de depozitat deșeuri. Teoretic, doar pentru deșeurile rezultate din construcții. Practic, pentru deșeuri de toate tipurile. Zona face parte din Situl Natura 2000 Aria Grădiștea – Căldărușani – Dridu, iar WWF spune că platforma trebuie desființată.

Iunie 2019

Fierbinți – Târg, format din reședința Fierbinți-Târg și din satele Fierbinții de Jos, Fierbinții de Sus și Grecii de Jos, a devenit cunoscut la nivel național după ce a fost transformat în platou de filmare pentru serialul „Las Fierbinți”.

Însă, la mândria adusă localnicilor de faptul că toată țara știe acum de orașul din județul Ialomița se adaugă și cea notată pe site-ul primăriei: „Zona de nord a localității face parte din Situl Natura 2000 Aria Grădiștea – Căldărușani – Dridu”.

Situl Natura 2000, cu Aria Grădiștea – Căldărușani – Dridu. Foto: ANPM

Potrivit proiectului „Plan de management şi campanie de informare, educare şi conştientizare privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044”, situl a fost protejat în special pentru că găzduieşte efective importante ale unor specii de păsări sălbatice protejate. Au fost identificate aproximativ 70 de specii de păsări, printre care barza albă, stârcul roşu, stârcul galben, stârcul de noapte, chira de baltă, cormoranul pitic, egreta mare şi mică, raţa roşie.

De-a lungul celor trei lacuri din aria protejată – Căldăruşani, Dridu şi Balta Neagră – înconjurate de păduri, şi a râurilor Cociovaliştea şi Vlăsia, zboară în migraţia lor zeci de mii de păsări, toamna din nord-est spre sud-vest, iar primăvara în sens invers. Poate fi observat un mare număr de specii de cormorani, stârci, lebede, gâşte sălbatice, raţe sălbatice, egrete, chire, chirighiţe şi berze.

Râul Ialomița, în partea de sus a fotografiei. Foto: Zoom Earth

Pe cuprinsul Sitului Natura 2000 Grădiştea – Căldăruşani – Dridu, Ialomiţa are ca afluent râul Vlăsia, care, la rândul lui, are ca afluent râul Cociovaliştea. Într-o fotografie făcută din satelit în nordul localității Grecii de Jos predomină nuanțe de verde: crud, închis sau pal. Pe marginea străzii Micșunești, la aproximativ doi metri de râul Cociovaliştea, este o pată gri – cenușie, care se întinde pe aproximativ 20 de metri. Este o groapă de gunoi neconformă, pe care Consiliul Județean Ialomița anunța că o va închide în iulie 2009.

Zece ani mai târziu, în decembrie 2019, la groapa din Grecii de Jos nu mai duc doar localnicii deșeuri menajere, ci, potrivit unor surse din zonă, tot acolo depozitează resturi de materiale de construcții firma care construiește un magazin Penny, în Fierbinți – Târg, dar și firma care lucrează la asfaltarea drumului Grecii de Jos – Micșunești.

Râul Cociovaliştea și platforma pentru depozitarea deșeurilor din construcții. Foto: Zoom Earth

„De când se face Penny, zona aceea nu mai face față de cât de mult gunoi este. Era infim ce aduceau oamenii înainte. Cât au ars materialele acelea care puteau fi arse – materiale, resturi de la construcție – au fost nori de fum și nu s-a sesizat nimeni”, a declarat o sursă din localitate, pentru Green Report, sub protecția anonimatului.

Localnicii au făcut sesizări repetate la Garda de Mediu, însă Primăria acordă atenție acelei zone numai după ce primește vizite de verificare din parte reprezentanților acestei instituții.

Decembrie 2019.

„Primăria face curat după ce vine Garda de Mediu, iar când igienizează locul, doar împinge gunoiul mai jos, cu buldozerul, apoi tasează pământul”, a mai spus aceeași sursă.

În iunie 2019, Garda de Mediu a postat pe Facebook o fotografie, din Grecii de Jos, cu saci menajeri, cărămizi și bolțari din beton, depozitați pe spațiul gropii de gunoi improvizate. În decembrie 2019, în fotografii făcute la fața locului se observă tot saci de gunoi, bucăți din ziduri și resturi de materiale de construcții.

Contactați de Green Report, reprezentanții primăriei Fierbinți – Târg au transmis că, în nordul localității Grecii de Jos – în același loc unde era groapa de gunoi – există o platformă pentru deșeuri din construcție, înființată print-o hotărâre de consiliu.

„Este pentru pământ, cărămizi. Lumea mai duce și gunoi menajer pe ascuns, cum probabil este în toată localitatea, la marginea satului”, a declarat vice-primarul de la Fierbinți – Târg, Marius Câmpean.

Potrivit acestuia, primăria urmează să achiziționeze camere de luat vederi pentru a supraveghea zona platformei de deșeuri.

Platforma pentru depozitarea deșeurilor și râul Cociovaliștea. Decembrie 2019.

Privind existența acestei platforme în apropierea râului Cociovaliştea, pe cuprinsul Sitului Natura 2000 Grădiştea – Căldăruşani – Dridu, Cristian Remus Papp, manager Biodiversitate și Arii Protejate WWF România, este de părere că ar trebui desființată.

„Conform Art. 4, alin. (4) al Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice (2009/147/CE), Statele membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a evita, în ariile de protecție specială, poluarea sau deteriorarea habitatelor sau orice alt efect negativ asupra păsărilor. Statele membre trebuie de asemenea să depună eforturi pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor și în afara zonelor de protecție. Și cum în spiritul Directivei păsări, măsura se aplică nu doar păsărilor ci și habitatelor acestora, practica semnalată de depozitare a deșeurilor, în imediata vecinătate a râului ar trebui oprită, ba mai mult, habitatul refăcut în proximitatea râului”, a explicat acesta pentru Green Report.

Decembrie 2019

De asemenea, una dintre recomandările din planul de management privind Situl Natura 2000 Grădiştea-Căldăruşani-Dridu ROSPA0044, menționată la categoria „măsuri speciale” – cu statutul de regulă – este gestionarea riguroasă a deșeurilor pe malul apelor și pe teritoriul zonelor umede.

Până la ora publicării acestui text, magazinul Penny nu a răspuns solicitării Green Report privind locul unde depozitează deșeurile rezultate în urma construirii noului magazin din Fierbinți-Târg.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri