Farmaciștii brașoveni au organizat o campanie de colectare a medicamentelor expirate

În premieră în România, mai mulți farmaciști au organizat o campanie de colectare a medicamentelor expirate, pentru ca acestea să nu ajungă în mediul înconjurător. Farmaciștii brașoveni au amplasat șase puncte de predare.

În ultimul weekend din luna octombrie, Colegiul Farmaciștilor Brașov a desfășurat un proiect pilot de colectare a medicamentelor expirate de la populație. Astfel, brașovenii au putut preda medicamentele în șase locații din oraș.

Inițiativa a fost lansată în cadrul Conferinței Farmaciștilor din Brașov.

„Ne-am gândit să ne prezentăm undeva cu un raport clar, să vină schimbarea dinspre noi. Populația trebuie să ducă aceste deșeuri undeva, clar. De obicei le aruncă la WC, le aruncă în chiuvetă sau le duce la gunoi. Pacientul trebuie informat clar ce are de făcut”, spunea atunci Mirela Zamfirescu, președintele Colegiului.

„Ne dorim să colectăm în mod controlat medicamentele expirate, deșeurile medicamentoase și deșeurile biologice. Cum vom face acest lucru? Prin amplasarea unor centre de colectare în tot Brașovul unde, prin voluntariat, farmaciștii se vor întâlni cu populația și îi vor explica ce trebuie să facă de fapt cetățeanul. Trebuie să desfacă acea cutie de carton și s-o depoziteze într-un anumit recipient, blisterul care conține medicamentul, într-un alt recipient – acolo e deșeul medicamentos”, mai spunea aceasta.

În proiect s-au implicat farmaciști, administrația Brașovului și o firmă specializată pe colectarea acestor deșeuri.

Nu aruncați medicamente expirate la gunoi sau în canalizare (chiuveta, toaleta), vor ajunge în pânza freatică. Deșeurile medicamentoase (expirate, nefolosite, cele care își schimbă culoarea), trebuie colectate controlat; doar prin incinerare ele se elimină corect”, a fost mesajul campaniei.

Potrivit farmaciștilor, substanţele chimice din medicamente pot ajunge în pânza freatică şi, prin acumularea lor continuă, pot ameninţa echilibrul ecosistemului şi pot duce la dezvoltarea de tulpini microbiene rezistente la medicamente.

Aceste amenințări pentru mediu rezultă din proprietățile fizico-chimice ale compușilor din medicamente care le fac biodisponibile și toxice care pot provoca efecte mai puternice asupra mediului decât alți contaminanți, deoarece sunt concepute pentru a produce efecte biologice specifice la concentrații relativ mici.  

Legislația în vigoare din România prevede ca farmaciile să primească medicamentele expirate predate de populație și să asigure eliminarea acestora prin incinerare. În plus, pe orice prospect veți găsi scris: „Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului”.

Chiar și așa, unele farmacii refuză primirea medicamentelor cu termen de validitate expirat, invocând motive precum lipsa unui proces verbal sau solicitarea bonurilor fiscale de la cumpărarea produselor (legea nu include cea din urmă condiție).

„Nu avem recipiente standard, trebuie să facem un proces- verbal cu ce luăm de la populație, să ne uităm pe fiecare folie de medicament ce lot și ce termen are, se face o muncă în plus de farmacist”, a comentat Mirela Zamfirescu.

spot_img

Ultimele știri