20 de state se întâlnesc pentru a discuta standardele internaționale privind sănătatea plantelor

În această săptămână în apropiere de orașul Moscova, FAO și Secretariatul Convenției Internaționale pentru Protecția Plantelor (CIPP) au reunit experți din 20 de țări și câteva organizații internaționale pentru un atelier intens de șase zile în care vor discuta eventualele modificări ale standardelor internaționale pentru măsurile fitosanitare. De asemenea, experții își propun să-și aprofundeze cunoștințele despre problemele fitosanitare și să învețe cum să producă rapoarte naționale privind dăunătorii.

©FAO/Fazil Dusunceli

Scopul Convenției și al standardelor internaționale este de a preveni introducerea și răspândirea dăunătorilor plantelor care au un impact negativ asupra plantelor, atât cultivate, cât și sălbatice.

„Comerțul internațional sigur în condiții de siguranță nu poate funcționa decât dacă partenerii se străduiesc ca plantele și produsele vegetale să nu aibă dăunători”, a spus Piotr Wlodarczyk, ofițer agricol al FAO.

El a menționat că minimizarea dăunătorilor necesită o legislație adecvată, cunoștințe instituționale, material săditor fără dăunători și sisteme funcționale pentru monitorizarea și prognoza dăunătorilor.

„Este, de asemenea, foarte important ca țările importatoare și exportatoare să urmeze procedurile armonizate descrise în standardele internaționale”, a adăugat el. „Întâlnirea din această săptămână are scopul unei informări mai aprofundate despre aceste standarde”.

Îmbunătățirea punerii în aplicare a acestor standarde în ceea ce privește circulația internațională a semințelor va constitui un punct central în atelier. Alte subiecte includ legăturile dintre sănătatea plantelor și protecția mediului (cu accent pe plantele străine invazive), gestionarea riscurilor generate de containerele maritime și „ePhyto” – sistemul global nou dezvoltat pentru emiterea și schimbul de certificate fitosanitare electronice.

FAO oferă sprijin pentru punerea în aplicare a Convenției. La atelier, Wlodarczyk a prezentat șapte dintre proiectele FAO la nivel de țară și unul dintre proiectele sale la nivel regional privind problemele fitosanitare.

„Fiecare regiune are propriile particularități”, a spus el. ” Fiecare dintre țările din regiune se confruntă cu diferite provocări: filoxera de struguri în Armenia, în Azerbaidjan – probleme de inspecție și la serviciile de diagnosticare, în Georgia – probleme de monitorizare, iar în Uzbekistan probleme ce țin de protecția soiurilor de plante”.

Întâlnirea face parte dintr-o serie de ateliere regionale care se desfășoară în șapte regiuni din întreaga lume, organizate de Secretariatul CIPP în colaborare cu FAO și diverse organizații internaționale și regionale.

Green Report Shop Produse alimentare eco

Un studiu recent arăta că dăunătorii vor afecta mai multe culturi agricole din cauza schimbărilor climatice în zonele temperate. Pierderile totale ale recoltelor de grâu din Europa ar putea ajunge la 16 milioane de tone din cauza dăunătorilor.

spot_img

Ultimele știri