Pestele este inca la mare cerere, iar acest lucru exercita o mare presiune asupra stocurilor, desi productia din acvicultura satisface aproximativ jumatate din cererile de peste si hrana in general. Acesta este unul dintre trendurile confirmate de raportul „State of World Fisheries and Aquaculture” lansat de Organizatia pentru Hrana si Agricultura din cadrul ONU (FAO), impreuna cu organizatia non-profit GreenFacts. VEZI RAPORTUL
Raportul realizat de FAO arata ca pescuitul industrial este infloritor, iar productia din acvicultura este in continua crestere. Dezvoltarile recente au continuat sa urmeze acelasi trend care devenise deja evident la sfarsitul anilor 1990.
Peste jumatate dintre stocurile de peste marin monitorizate sunt in acest moment exploatate la maximum, producand capturi pana la limita maxima a sustenabilitatii. Numarul mare de stocuri de peste care sunt exploatate peste masura indica faptul ca sunt necesare masuri de management al pescuitului pentru reducerea exploatarii.
Potrivit raportului, situatia actuala a resurselor de pescuit si a ecosistemelor acestora nu permite intarzieri in luarea unor masuri care ar fi trebuit implementate in urma cu 3 decenii.