Familia, cuvântul care descrie prima zi la Roaba de cultură

Roaba de cultură a marcat ieri, 23 mai, deschiderea oficială a celei de-a cincea ediții. Familia este cuvântul care ar putea descrie cel mai bine prima zi a Roabei de cultură. Mămici, viitoare mămici, tați, bebeluși, puști de toate vârstele și chiar o proaspătă familie s-au bucurat de răcoarea pajiștei Pescăruș, din Parcul Herăstrău.

familie

Timp de trei ore, membrele Asociației Moașelor Independente au discutat cu cei prezenți cele mai bune moduri de creștere și îngrijire a bebelușilor. Întâlnirea de pe iarbă a avut rolul și de a aduce în atenția celor prezenți că locul moașelor este alături de familii. „Am dorit să promovăm beneficiile pe care prezența unei moașe le are în modul de creștere al copiilor. Rolul unei moașe nu se termină sau începe în sala de nașteri”, a spus Silvia Moise, o moașă din Ploiești.

Mihaela Ciuplea, una dintre mamele prezente, spune că experiența unei moașe pe perioada sarcinii este necesară în special pentru psihicul femeii, ignorat de medici, care se concentrează strict pe procesele fiziologice. „Medicii din România sunt închistați într-o rutină din care nu vor să iasă. Peste tot în țările dezvoltate din Europa moașele sunt cele care monitorizează evoluția sarcinii. Doctorii intervin doar dacă apar complicații”, a explicat Mihaela.

De la starea civilă la Roaba de cultură

Gabriela Pastel și Ionuț Nițu sunt doi tineri care ieri au devenit în mod oficial o familie, iar Roaba de cultură a fost locul perfect pentru un picnic pentru a sărbătorii evenimentul alături de prieteni și familie.

nunta
Ionuț și Gabriela.

„Am ales locul acesta pentru că ni se potrivește. Am mai fost aici și am considerat că locul este tocmai bun pentru un picnic. Avem soare, umbră, chiar și muzică”, a spus Gabriela.

Cursuri de yoga

Mariana Drăgan, instructorul de yoga, spune că locul Roabei de cultură este ideal pentru acest tip de exerciții. „Mă bucur că am fost invitată să țin acest curs. Ediția din acest an reprezintă o evoluție pentru mine. Anul trecut participam la cursuri ca student”, a povestit Mariana. Prin cursurile sale, proaspătul instructor încercă să scoată din percepția oamenilor ideea că yoga este ceva mistic rezervat exclusiv inițiaților.

yoga

„Împreună cu o prietenă am pus bazele Zen Corner Project prin care organizăm clase de yoga în locații atipice pentru această mișcare, tocmai pentru a arăta ca yoga poate fi practicată de oricine și oriunde. Am organizat cursuri de yoga în piețe, pe terasele blocurilor și chiar în sălile de forță”, a spus Mariana.

Tot ieri, vizitatorii de la Roabă au mai participat la o cântare caritabilă cu Judy Florescu, și au putut asculta Mix just on vinyl, susținut de  Vinyl, Rum, Tapas & Wine.

Roaba de cultură 2015, neconvențională

Anul acesta, pajiștea Roabei va fi dedicată culturii urbane, neconvenționalului și demonstrațiilor live, provocându-și publicul la o serie de activități artistice inedite, reprezentații  multiculturale, demonstrații sportive, concerte, filme și spectacole de teatru.

Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociația Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) și se desfășoară în perioadă 23 mai a€“ 26 septembrie. Accesul în zona Roabei  de cultură este liber șapte zile pe săptămână și beneficiază de acces Wi-Fi gratuit.

Începând cu 2011, proiectul Roaba de cultură a reușit să atragă publicul bucureștean către o alternativă de petrecere a timpului liber. Spațiul verde din Herăstrău, pajiștea de lângă zona Pescăruș, a devenit un nod cultural pentru trecători, publicul cunoscător și publicul publicul larg, peste 400.000 de persoane adunându-se în spațiul verde al Roabei de cultură în ultimii ani.

Citește și:

Roaba de cultură se redeschide în parcul Herăstrău

spot_img

Ultimele știri