Factura de 8 miliarde de dolari pentru poluarea din Golful Mexic

Opt miliarde de dolari insumeaza uriasa nota de plata pentru indepartarea mareei negre de pe urma exploziei platformei petroliere Deepwater Horizon din Golful Mexic, a anuntat grupul petrolier British Petroleum, citat de AFP.

Suma include totalul cheltuielilor efectuate de grupul britanic pentru a limita si curăta pata de petrol, forarea puturilor secundare, sumele acordate statelor riverane si autoritătilor federale, precizeaza BP într-un comunicat.

Circa 4,9 milioane de barili de petrol s-au scurs în mare după explozia si scufundarea platformei Deepwater Horizon la 22 aprilie.

Grupul petrolier a cheltuit astfel de două ori mai mult decat suma anuntată initial pe 19 iulie.

BP a reiterat cu aceasta ocazie faptul că a acceptat să creeze un fond de 20 de miliarde de dolari din care vor fi despagubite victimele mareei negre.
Potrivit comunicatului, peste 400 de milioane de dolari au fost deja acordati pentru a răspunde unui număr de 130.000 de cereri de despăgubire.

BP a retras joi dispozitivul imens care a permis, la jumătatea lui iulie, stoparea scurgerii de petrol responsabile de mareea neagră, aceasta fiind o etapă-cheie înaintea blocării definitive a putului.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri