Exploatările forestiere din parcurile naționale, interzise prin lege

Exploatarea masei lemnoase din parcurile naționale ar putea fi interzisă prin lege, potrivit unei proiect legilativ inițiat de 18 deputați ai Partidului Național Liberal (PNL). Documentul a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și înaintat Senatului.

parcurile naționale
foto: wikimedia commons

Potrivit notei de fundamentare, modificarea Codului Silvic, operaționalizarea Radarului pădurilor s-au dovedit a fi utile însă insuficient fără o politică integrată pentru protejarea pădurilor.

Strategia Forestieră Națională se află în curs de elaborare de mai bine de cinci ani, iar legea de aprobare a ordonanței de urgență privind contravențiile silvice este încă supusă dezbaterilor. Diferențele de raportare între Institutul Național de Statistică și Inventarul Forestier Național privind volumul de masă exploatat relevă suspiciuni de tăiere ilegală a unei diferențe de 8,8 milioane mc anual”, conform documentului.

Inițiatorii proiectului legislativ folosesc ca argument și date din raportul de activitate al Ministerului Public. Conform datelor, valoarea prejudiciilor create in materia infracțiunilor prevăzute de Codul Silvic, în perioada 2013 – 2016, a crescut cu 300%, iar infracțiunile cu 23,8%.

Se interzice exploatarea masei lemnoase în zonele de protecție și zonele de conservare durabilă din parcurile naționale, pe o perioadă de zece ani, începând de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, se arată în primul articol al proiectului de lege.

De asemenea, se prevede creșterea zonelor centrale de non-intervenție la 75% din suprafața fiecărui parc față de media de aproximativ 40% cât este astăzi strict protejat, conform Agent Green.

Un singur parc național din România respectă cei minim 75% non-intervenție. Majoritatea celorlalte 12 parcuri sunt mult sub acest procent și în consecință nu ar trebui să se numească încă parcuri naționale. Practic, legea va trebui să urmeze recomandările internaționale și să facă parcurile naționale să corespundă criteriilor științifice. Momentan pădurile arată mai rău decât în 1999, înainte să devină parcuri naționale administrate. Procesul legislativ trebuie susținut de toate partidele politice. Toate trebuie să se adune sub o singuă culoare, cea a naturii”, a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Pe percursul celor zece ani, parcurile vor fi monitorizate de către autoritățile publice centrale, care vor elabora un studiu privind efectele de mediu, sociale și economice ale conservării biodiversității și serviciilor ecositemice. După șase luni de la încheierea celor zece ani autoritățile vor fi obligate să publice rezultatele studiului.

Compensații din partea Guvernului

Proprietarii, persoane fizice sau juridice, ale căror suprafețe de pădure se află în zonele de conseervare, vor putea exploata masa lemnoasă doar pentru uzul direct personal sau al comunităților locale respective, ca lemne de foc sau alte produse. Aceștia vor primii compansații finaciare pentru pierderile economice.

Guvernul va elabora un pachet de facilități economice și finaciare destinate comunităților locale ale parcurilor naționale, comunități definite în planurile de managemant ale acestora. Facilitățile propuse urmează asigure dezvoltarea unei economii locale sustenabile, bazate pe dezvoltarea ecoturismului, afacerilor verzi prietenoase față de natură, meșteșugurilor și tradițiilor locale. Facilitățile propuse trebuie să promoveze angrebnarea unui procent cât mai mare a tinerilor din comunitățile locale în activități economice locale”, se specifică în articolul 6 al proiectului de lege.

spot_img

Ultimele știri