Excedentul de certificate de emisii de CO2 din sistemul european de comercializare a emisiilor (EU ETS) înregistrează un regres în 2015, potrivit raportului anual al Agenției Europene de Mediu (EEA). Potivit sursei, aceasta este prima scădere semnificativă începând din 2008, când cotele au început să se acumuleze.
Potrivit documentului EEA, amânarea licitării a 300 de milioane de certificate în 2015 a contribuit la reducerea cu 17% surplusul de 2,1 miliarde de certificate de emisii, care s-au acumulat în sistem din 2008. Cutote acestea, excedentul rămâne substanțial, echivalent cu valoarea emisiilor de CO2 în cadrul EU ETS pe an.
Acest lucru menține certificatele la prețuri care nu stimulează suficiente pentru investițiile atât de necesare pentru decarbonizarea economiei europene pe termen lung”, se arată în raport.
Emisiile de gaze cu efect de seră acoperite de EU ETS au scăzut cu 0,7% în 2015, comparativ cu 2014. În perioada 2005 – 2015 acestea au scăzut în UE cu 24%, aflându-se în prezent sub plafonul stabilit pentru 2020. Scăderea a fost determinată în mare parte de schimbări în tipul de combustibili utilizați pentru generarea de energie (mai puțin cărbune și gaze naturale, iar ponderea energiilor regenerabile a crescut). De asemenea, emisiile produse de celelate activități industriale care fac obiectul ETS au scăzut, de asemenea, din 2005, însă în ultimii ani s-au stabilizat.
Conform previziunilor disponibile, emisiile din cadrul EU ETS vor continua să scadă datorită politicilor și măsurile actuale aflate în vigoare, deși într-un ritm mult mai lent decât între 2005 și 2015. De asemenea, 13 state membre, printre care și România, estimează o creștere a emisiilor aflate sun incidența ETS până în 2030.
Însă, potrivit Agenței Europene de Mediu, proiecțiile nu țin cont de evoluțiile recente de abordarea a excedentului actual și propunerea de scădere anuală mai abruptă a numărului total de certificate îâncepând cu 2021 începând, în scopul de a obține o reducerea a emisiilor de 43% până în 2030, comparativ cu 2005.
Cât câștigă statul român din tranzacțiile cu certificate de emisii
Certificatele de emisie sunt drepturi de a polua acordate pe perioade de câte cinci ani unui număr de companii dintr-o țară semnatară a protocolului de la Kyoto. României i-au fost alocate cu titlu gratuit 268 de milioane certificate pentru perioada 2013 – 2019, beneficiare fiind un număr de 400 de companii din România. Pentru că România poluează mai puțin ca în 1990, data de referință pentru Protocolul de la Kyoto, rămân și certificate nealocate care pot fi vândute de stat, pe piața liberă, unui alt stat care poluează mai mult.