Evenimentul Zilei: Va fi o vara fierbinte

Desi prognozele initiale anuntau o vara normala, pentru iunie si iulie se asteapta temperaturi mai mari decat normele climatologice si cantitati reduse de precipitatii.

Primavara capricioasa anunta o vara la fel de instabila din punct de vedere meteorologic. Conform prognozei pentru urmatoarele trei luni, emisa de Administratia Nationala de Meteorologie, luna mai se anunta cu temperaturi normale, dar si cu ploi in averse, vijelii si grindina. Pentru iunie sunt anuntate temperaturi mai mari decat normele climatologice, cantitati reduse de precipitatii, care ar putea face trecerea spre o luna si mai secetoasa: iulie, mai calduroasa si la fel de lipsita de precipitatii.

Daca vara anului trecut a fost cea mai calda din 1901 (cand au inceput masuratorile in Romania) si pana acum, in ceea ce priveste seceta, a fost comparabila cu vara deja intrata in istorie din 1946. S-a depasit maxima absoluta a lunii iulie la nivelul intregii tari, iar in peste 140 de statii meteorologice, maximele zilnice au batut recorduri. Iata ce ne asteapta in ultima luna de primavara si primele de vara.

MAI. Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de valorile normale. Cu toate acestea, este posibil ca, in cele mai calde zile, termometrul sa indice peste 30 de grade Celsius. La cealalta extrema vor sta noptile cu temperaturi apropiate de 0 grade C, dar asta doar in zonele depresionare din centrul si nordul tarii. Din punctul de vedere al precipitatiilor, nu vor fi depasite limitele obisnuite pentru aceasta luna, chiar daca vremea va mai avea manifestari de instabilitate.

IUNIE. Luna lui Ciresar se anunta mai calda decat in mod obisnuit, urmand traseul de anul trecut, cand au fost depasite maximele absolute ale lunii in peste 50 de statii meteorologice. In cele mai calde zile, mercurul din termometre va urca deasupra insemnului cu 35 de grade Celsius. Cantitatile de precipitatii vor inregistra un deficit in sudul si estul tarii.

IULIE. A saptea luna a anului va fi un adevarat cuptor. Conform prognozei emise de ANM, sunt asteptate atat zile caniculare, cat si nopti fierbinti. Astfel, in cele mai fierbinti perioade, temperaturile vor depasi 35 de grade Celsius in vestul si sudul tarii, iar noptile cu temperaturi mai mari de 20 de grade Celsius vor fi mai frecvente in sud si pe litoral. Estul tarii va fi, din nou, afectat de seceta. In restul tarii, meteorologii se asteapta la cantitati normale de precipitatii.

Ploi si maxime de 20 de grade Celsius

ANM a ridicat avertizarea Cod galben pentru judetele Botosani, Constanta, Galati, Tulcea si Suceava, dar riscurile ca ploile din urmatoarele zile sa afecteze in continuare regiunile respective sunt destul de mari. Astazi si miercuri, va mai ploua mai ales in sudul si estul tarii si local in Transilvania si Maramures. Maine, ploi se vor semnala, local, la munte si in nordul tarii si pe arii mai restranse in rest. Temperaturile maxime nu vor depasi, in urmatoarele trei zile, 20 ºC, in timp ce minimele vor cobori pana la 2 ºC in timpul noptii. De asemenea, la altitudini mari, precipitatiile pot fi si mixte.

Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul zilei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri