Evenimentul Zilei, Transilvania: Salata verde de Paris

Pentru cateva zile, la Sibiu, in fosta centrala termica transformata in galerie de arta, s-a desfasurat o expozitie care i-a uimit pe toti cei care au vazut-o. Trei artisti din Linz (Austria) au gasit un mod inedit de a trage un semnal de alarma in privinta poluarii aerului in mai multe metropole ale lumii. Thorsten Kiesl, Harald Moser si Timm-Oliver Wills au ales salata verde pe post de "cobai" pentru experimentul lor.

In opt recipiente de sticla au fost plantate semintele de salata, iar in fiecare dintre acestea, zilnic, a fost pompat aer identic ca si compozitie cu cel din Paris, Roma, Tokyo, New York, Sidney, Ottawa si Berlin, plus Sibiu.

Semintele au fost plantate in 20 octombrie. La finele saptamanii trecute s-a tras linie si s-au vazut rezultate.

"Cu ajutorul datelor primite din fiecare oras, un sistem special conceput a creat atmosfera corespunzatoare in cele opt spatii inchise ermetic, inauntrul carora a fost plantata salata. Starea frunzei de salata a aratat calitatea aerului in fiecare din aceste orase", a explicat Andrea Ciortea, de la Centrul Cultural German, cea care a coordonat la Sibiu acest proiect.

Berlinul, pe locul I

Rezultatele dupa 14 zile de la inceperea experimentului nu au fost "optimiste" decat pentru doua dintre recipientele cu salata verde. Cea mai sanatoasa salata a fost cea din Berlin, urmata indeaproape de cea din Sibiu. La polul opus, Parisul si Tokyo nu au avut rivale, salatele cultivate in recipientele cu aer din aceste orase fiind dezolant de bolnave.

"Salata din recipientul Berlinului a crescut mare si frumoasa, iar cea a Sibiului aproape la fel. Cea din Paris a luat-o razna, ca sa zic asa, pentru ca nu a prea crescut deloc, iar cea din Tokyo s-a mucegait foarte tare. Nici New York-ul nu a stat prea bine. Prin acest experiment s-a dorit cumva constientizarea oamenilor ca poluarea este o problema ce nu trebuie ignorata", a explicat Andreea Ciortea.

Curiozitate maxima

Curiozitatea vizitatorilor care au vazut exponatele in recipiente de sticla a fost maxima, acestia cerand, foarte interesati, detalii despre exponatele aduse din Austria.

Desi nu au ajuns la Sibiu pentru a-si prezenta personal expozitia, cei trei promotori ai proiectului au explicat ceea ce vor sa demonstreze cu acest experiment.

"Noi ne-am gandit ca, intr-o perioada de drastice schimbari climatice, subiectul poluarii aerului este mai actual decat oricand. Lucrarea noastra, pe care am intitulat-o "Garden of Eden" (Gradina Edenului – n.r.) este strans legata de aceasta tema", au explicat cei trei.

Pentru mai multe zile vizitati Evenimentul Zilei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri