Producatorii de legume si fructe ecologice se confrunta cu lipsa spatiilor de desfacere, dar si cu falsele alimente eco puse in vanzare in piete si supermarketuri.
Pana ca romanii sa urmeze exemplul presedintelui Traian Basescu si sa cumpere produse autohtone pentru a salva economia de criza, producatorii autohtoni de alimente traditionale si ecologice abia reusesc sa-si mentina afacerile pe linia de plutire. De ani intregi se zbat sa patrunda pe o piata interna rigida, controlata de intermediari de marile lanturi de magazine.
Trebuie sa faca fata si concurentei neloiale din partea comerciantilor din piete, care-si declara produsele „naturale“ fara sa detina vreun certificat eco, dar si din partea unor magazine care vand „produse ecologice“ de provenienta dubioasa, majoritatea din import.
Exporturi masive
Dincolo de apelurile cu iz patriotard, drumul produselor gustoase si fara chimicale catre farfuria romanului e presarat cu obstacole fara numar, de la taxele prohibitive din supermarketuri pana la lipsa unor magazine de desfacere specializate.
In acest moment, in Romania sunt atestate 1.800 de produse traditionale si ecologice si 3.800 de operatori in sectorul ecologic. Acestia sunt nevoiti sa exporte masiv pentru a supravietui. Potrivit Ministerului Agriculturii, in 2007, la o productie totala de 200.000 de tone de produse eco, Romania a exportat circa 80.000 de tone, in special cereale, fructe de padure, ciuperci, dar si produse din lapte, miere de albine si ulei de floarea-soarelui.
Cheltuielile implicate de procesul de productie ecologic sunt mai mari decat in cazul produselor agricole tratate cu pesticide sau a animalelor crescute in fermele conventionale. Certificarea eco se face numai de organisme de control agreate de Ministerul Agriculturii, care verifica frecvent daca sunt respectate regulile de productie. Solul trebuie sa fie calitativ si sa nu contina pesticide, plantele nu au voie sa fie stropite cu chimicale, iar animalele trebuie hranite numai cu nutreturi naturale si tinute in conditii foarte bune. „Eco“ nu inseamna insa numai natural, ci e o intreaga filosofie ce implica reducerea poluarii, conservarea biodiversitatii si dezvoltarea rurala.
Practici „nenaturale“ in supermarketuri
Toate aceste reguli adauga cheltuieli de cel putin 20-30 la suta la productie, care se reflecta in preturi. Din ce in ce mai constienti de importanta hranei naturale, romanii sunt dispusi sa plateasca mai mult, insa au ocazii destul de rare sa se intalneasca cu produsele eco.
Pentru ca alimentele lor sa ajunga la oameni, unii producatori parcurg distante de sute de kilometri ca sa participe la targurile traditionale si eco din tara. „Targurile sunt mai mult ca sa vada lumea ca exista si astfel de produse. Daca vinzi de 5 milioane de lei, te costa mai mult benzina pana acolo“, marturiseste Lucian Stoian, presedintele Asociatiei bioagricultorilor din Moldova.
El spune ca producatorii ecologici nu dispun inca de capitaluri pentru a-si face retele proprii de magazine, iar accesul in supermarketuri e aproape imposibil. Acestea cer taxe de raft uriase, impun produca torilor preturi mici si ii obliga sa faca promotii. „Rezistam din ce in ce mai greu. Colaborarea cu supermarketurile este din ce in ce mai dificila si am ajuns sa mergem pe minus“, arata Radu Panait, fondatorul celei mai mari firme de distributie de produse eco, Naturaland. Acesta vrea sa se orienteze catre magazinele mici cu profil ecologic, care au inceput sa apara incet, dar sigur in marile orase.
Furaje romanesti de import
Si Ioan Pop, patronul fermei de pasari si oua ecologice PopAvi din Cluj, spune ca evita supermarketurile. El vinde oua ecologice retelei Alimrom din Cluj si colaboreaza cu doua firme de distributie din Bucuresti, unde se duc cele mai multe produse. Marea sa problema e aprovizionarea cu furaje naturale, produse de marile ferme din sudul tarii, care prefera sa le exporte, intorcandu-se apoi in Romania cu preturi mult mai mari.
Eco nu inseamna legume „de tara“
La piata, comerciantii au prins din zbor moda eco si unii se jura cu mana pe inima ca legumele si fructele lor sunt naturale, „de la tara“. Nimeni nu-i verifica, iar credulii cumpara crezand ca ies mai ieftin.
„Nu exista nici o modalitate de a ne da seama singuri care sunt legume ecologice sau nu, gustul nu ne poate da nici un indiciu. Acesta e si motivul pentru care e nevoie de eticheta eco“, explica Nicolae Mencinicopschi, seful Institutului de Cercetari Alimentare.
Legume tratate cu pesticide „naturale“
„Unii tarani nici nu stiu ca apa din fantanile cu care uda plantele poate fi otravita cu nutrienti proveniti de la grajdurile amplasate in amonte. Mai mult, solul trebuie analizat, ca sa vezi daca nu mai exista azotati remanenti de pe vremea cand se foloseau intensiv“, mai spune el.
Alti tarani s-au dedulcit la pesticide, pe care insa nu stiu sa le foloseasca. In 2002, la un control in piata, specialistii Institutului au descoperit la un taran sfecla rosie care depasea de 20 de ori cantitatea de contaminanti admisa. „Aruncase pesticidele cu lopata pe culturi, iar unde au cazut au otravit plantele“.
Tinerii, dopati cu chimicale
Chimicalele se strang in special in coaja, acolo unde e si cea mai mare concentratie a vitaminelor. Riscurile pentru sanatate sunt mari, de la diabet si hipertensiune pana la cancer sau boli neurodegenerative.
„Noi astia batranii am mai mancat natural, dar tanara generat ie consuma chimicale inca dinainte de a se naste. Tinerii de azi sunt mai sensibili, la ei apar mai devreme si mai des alergiile, arteroscleroza“, subliniaza Mencinicopschi.
Cum ne ferim de eco-falsuri
Un recent control al inspectorilor de la Protectia Consumatorilor in supermarketuri si magazine a scos la iveala ca 42 la suta din produsele eco verificate aveau probleme cu etichetarea, iar provenienta ecologica nu putea fi certificata. Cel mai flagrant caz a fost descoperit in doua magazine din Covasna care vindeau „otet biologic“, care era de fapt obtinut din apa si din acid acetic alimentar. In mod normal, consumatorii trebuie sa stie ca orice produs ecologic comercializat trebuie sa aiba atasata sigla „AE“, care garanteaza ca produsul e verificat si certificat de un organism de inspectie. In plus eticheta trebuie sa identifice producatorul, metoda de productie utilizata si specificatii privind perioada de valabilitate a produsului, de obicei mai redusa decat in cazul alimentelor tratate.
