Chiar daca au fost goniti din parcurile bucurestene, biciclistii se pot bucura in continuare de miscare si aer curat pe traseele padurilor din jurul Capitalei. O pot face si cu ocazia primului concurs de ciclism cross-country al Bucurestiului, care va avea loc pe 10 mai si se va desfasura pe un traseu de 50 de kilometri prin padurile din Baneasa, Tunari si Snagov.
Competitia „Prima evadare”, deschisa amatorilor si sportivilor de performanta, a adunat deja circa 130 de inscrieri pe site-ul evenimentului (http://primaevadare.ro). Potrivit organizatorilor, Clubul Alpin Roman si NoMad Adventure Team, traseul are dificultate redusa, pe drumuri de tara, pe camp si pe poteci de padure, unde ciclistii au ocazia sa dea nas in nas cu caprioarele.
„Am vazut cel putin zece cand am facut traseul pe-acolo”, povesteste Daniel Sardan, de la NoMad. „Vanatoarea o sa fie interzisa in timpul concursului”, glumeste colegul sau, Radu Puscasu, de la Clubul Alpin. Amandoi spun ca si-au dorit promovarea padurilor din nordul Bucurestiului si altfel decat in varianta gratarelor. Ei se asteapta la o participare de cel putin 250 de ciclisti, intre care si nume cunoscute ale concursurilor de mountain-bike (MTB).
„Aperitive” la palat
Startul va fi dat la ora 9.30, din parcarea Academiei de Politie, iar traseul va trece prin Padurea Baneasa, Padurea Tunari (prin spatele aeroportului), Caciulati, Padurea Balotesti si Padurea Snagov. Competitorii vor primi apa, glucoza, lamaie si banane la cele doua puncte de alimentare de pe traseu, una fiind instalata chiar in curtea Palatului Ghica din Caciulati. Linia de finish va fi la Complexul Astoria din Snagov, unde ciclistii sunt asteptati la o „pasta party” organizata de Fru-Fru.
Competitorii vor purta, obligatoriu, casca, iar, optional, ochelari (pentru protectie impotriva noroiului si insectelor), bidon cu apa, pompa, camera de schimb sau petice pentru pana si telefon mobil pentru o eventuala ratacire pe traseu. Biciclistii fara echipament isi vor putea cumpara cele necesare de la punctele de vanzare instalate la linia de start. Organizatorii recomanda insa ca incepatorii sa aiba „la activ” macar doua iesiri de antrenament. Varsta minima a participantilor este de 18 ani, insa pustii care au trecut de 14 ani pot veni la concurs daca au acordul scris al parintilor.
Primariile strang gunoaiele
Abandonarea ambalajelor sau altor deseuri pe traseu va atrage dupa sine descalificarea, ca de altfel si lipsa castii de protectie pe timpul concursului, alegerea scurtaturilor pe traseu, comportamentul lipsit de „fair play” sau folosirea ajutoarelor din afara concursului. Competitorii au la dispozitie maxim 5 ore pentru a parcurge cei 50 de kilometri, insa profesionistii nu vor avea probleme sa acopere distanta in cel mult o ora si jumatate, apreciaza Dan Sardan.
Primii trei clasati vor obtine premii in bani, cupe si medalii, iar restul competitorilor vor primi tricouri cu inscriptiile evenimentului. Traseul va purta marcaje speciale si va fi monitorizat de circa 35 – 40 de voluntari, iar o masina de teren va interveni in cazul eventualelor accidentari.
Organizatorii au fost nevoiti sa modifice de cateva ori traseul din cauza mormanelor de gunoaie care barau drumul. Ei au vorbit cu primariile locale ca, macar cu aceasta ocazie, sa stranga deseurile aruncate in padure de turisti si localnici.
Biciclistii care nu vin insotiti de prieteni cu masini si sunt prea obositi ca sa se intoarca acasa pe doua roti pot lua trenul personal 7034 din Caciulati, de la 17.50, sau masinile RATB-ului (444, 446). Organizatorii vor incerca sa puna la dispozitie, contra cost, si un mijloc de transport alternativ.
TIMISOARA
Primavara se numara bicicletele
Aproape 1.500 de timisoreni, in frunte cu autoritati locale si zeci de vedete nationale din show-bizz, sport, fashion si muzica au tinut sa pedaleze sambata prin Timisoara, cu ocazia „Numaratorii de primavara a bicicletelor”. Actiunea, care face parte din campania „Verde pentru biciclete” initiata de Fundatia Bega, si-a propus sa demonstreze edililor cat de numeorisi sunt biciclisti si, implicit, cata nevoie au de piste special amenajate.
„Evenimentul este menit sa incurajeze adoptarea bicicletei ca alternativa de deplasare in scop recreativ sau sportiv, dar si pentru activitatile cotidiene, si semnalarea autoritatilor locale asupra nevoilor biciclistilor de a beneficia de infrastructura necesara”, a declarat Emil Cristescu, omul de afaceri care a initiat si o petitie prin care se cere primariei amenajarea mai multor piste pentru biciclete in Timisoara.
„Pentru biciclisti trebuie amenajate piste speciale, pentru ca in parcuri exista copii
mici care nu au instincte de aparare”, a declarat prefectul Mircea Bacala, care a promis ca va ridica problema la intalnirea saptamanala cu primaria. Traseul a durat o ora si a trecut exact pe unde e mai mare
nevoie de piste.