Caracatitele nu au opt brate, asa cum credeam cei mai multi dintre noi, ci doua picioare si sase brate, se arata intr-un studiu realizat de oamenii de stiinta europeni si citat de cotidianul britanic „The Daily Telegraph”.
Biologii au descoperit ca nevertebratele se deplaseaza pe fundul marii folosindu-si cele doua tentacule din spate, pe celelalte sase utilizandu-le mai ales pentru a se hrani. Scopul studiului a fost acela de a descoperi daca vietuitoarele marine apeleaza mai mult la tentaculele din partea dreapta a corpului sau la cele din partea stanga. In cele din urma, cercetatorii au ajuns la concluzia ca toate caracatitele sunt ambidextre, desi multe dintre ele prefera sa se hraneasca cu ajutorul celui de-al treilea tentacul din fata.
Caracatitele se deplaseaza inotand sau tarandu-se pe fundul marii. Pentru a se misca mai repede, ele arunca un jet de apa printr-un orificiu al cavitatii paleale. „Am descoperit ca, de fapt, caracatitele au sase brate si doua picioare. Monitorizarile au aratat ca ele folosesc aceste doua tentacule din spate pentru a se deplasa pe stanci si pe fundul marii”, spune Claire Little, expert marin la Weymouth Sea Life Center din Dorset (Marea Britanie).
„De asemenea, caracatitele apeleaza la cele doua picioare pentru a demara atunci cand vor sa inoate, iar apoi, celelalte tentacule sunt folosite pentru a inainta”, explica expertul Claire Little.
Pentru realizarea studiului, oamenii de stiinta europeni au efectuat peste 2.000 de monitorizari ale comportamentului caracatitelor.
Pentru mai multe informatii viziteaza Evenimentul Zilei