Taxa de poluare auto le va lua botosanenilor mai multi bani din buzunare. Daca pana de curand cei care si-au achitat taxa de poluare au platit ceva mai putin, taxa fiind calculata dupa cursul euro din octombrie 2007, (3,35 lei/euro) de la 1 ianuarie 2009, botosanenii care mai au de inmatriculat masini second vor plati o taxa calculata dupa cursul euro din octombrie 2008.
Acest aspect este prevazut in Codul Fiscal, precizandu-se ca la calcularea taxei auto dar si a accizei, cursul este cel stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie a anului precedent. Astfel, s-a schimbat cotatia dupa care se calculeaza taxa de poluare, cotatia fiind in prezent de 3,73 lei/euro. Aceasta modificare se aplica de la inceputul lunii in curs.
Primii soferi care au achitat noua valoare a taxei auto au fost inscrisi in evidentele Fiscului. Acestia au fost nevoiti sa scoata din buzunare aproape 4.400 lei (RON). De pe data de 15 decembrie 2008, pana la finele anului, la Botosani s-au inregistrat 43 de botosaneni care au platit taxa de poluare triplata, incasandu-se de la acestia, in total, aproximativ 236.000 lei.