Ponderea combustibililor fosili în consumul de energie din România este de 74%, potrivit datelor publicate de Eurostat. De asemenea, țara noastră a marcat și o scădere importantă a consumului de energie față de 1990.
Astfel, potrivit statisticilor, în fiecare stat membru al UE, ponderea combustibililor fosili în consumul de energie a scăzut în perioada 1990-2015, mai ales în Danemarca (de la 91% în 1990 la 69% în 2015), Letonia (de la 83% la 61%) și România (de la 96% până la 74%). Cu toate acestea, marea majoritate a statelor membre este în continuare foarte dependentă de combustibilii fosili pentru energia produsă consum.
În 2015, combustibilii fosili reprezentau mai puțin de jumătate din consumul de energie în doar trei state membre: Suedia (30%), Finlanda (46%) și Franța (49%).
Danemarca și Estonia, cel mai puțin dependente de importurile de energie
Cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene au înregistrat o creștere a dependenței de importurile de combustibili fosili între 1990 și 2015. Acesta a fost în special cazul Regatului Unit (de la o rată de dependență de 2% în 1990 la 43% în 2015), Olandei (de la 22% la 56%), Poloniei (de la 1% la 32%) și Cehiei (de la 17% până la 46%).
În 2015, statul membru cel mai puțin dependent de importurile de combustibili fosili a fost Danemarca (4%), urmat de Estonia (17%), România (25%) și Polonia (32%).
Germania, cel mai mare consumator de energie din UE
Cu 314 milioane tone echivalent petrol (Mtep), sau 19% din consumul total de energie în UE, Germania a rămas în 2015 principalul consumator de energie, înaintea Franței (253 Mtep – 16%), Regatului Unit (191 Mtep – 12%), Italiei (156 Mtep – 10%), Spaniei (121 Mtep – 7%) și Poloniei (95 Mtep – 6%).
Comparativ cu anul 1990, cele mai mari scăderi ale consumului de energie în 2015 au fost înregistrate în Lituania (-57%), Letonia (-45%) și Estonia (-37%), precum și în România (-44%) și Bulgaria (-33%).
Prin contrast, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Cipru (+ 41%), Irlanda (+ 38%), Spania (+ 35%) și Austria (+ 33%).