Europarlamentarii au votat pentru reducerea emisiilor de CO2 ale mașinilor noi

Parlamentul a votat în favoarea noilor reglementări care au ca scop reducerea emisiilor de CO2 ale mașinilor noi până la 95g/km, până în 2020. Textul fixează această țintă, cu o perioadă graduală de inserție de un an, în 2020. Prevederile permit, totodată, „super creditele”, prin care mașinile din portofoliul unui producător vor putea compensa alte mașini ale aceluiași producător, aplicabile din 2020 până în 2022.

În negocierile cu Consiliul, reprezentanții Parlamentului au limitat inserția graduală a țintei obligatorii de 95g/km la 95% din mașinile noi și la un singur an: 2020.

Acest vot înseamnă că Europa va continua să fie foarte avansată în reducerea emisiilor de CO2 ale mașinilor, ținta de 95g reprezentând o economie de 15 milioane de tone de emisii CO2 pe an. Cu toate acestea, costul inovației trebuie să fie acceptabil social și fezabil economic, atât pentru consumatori cât și pentru producători. Vom introduce noi cicluri de teste care vor reflecta mai bine condițiile reale de condus „, a spus raportorul Thomas Ulmer (PPE, DE).

Textul a fost adoptat cu 499 voturi pentru, 107 împotrivă și 9 abțineri.

Super creditele (echilibrare a emisiilor în cadrul portofoliului unui producător) vor fi permise între 2020 și 2022 (nu vor exista super credite în perioada 2016 – 2020), dar vor fi limitate la 7,5g/km în această perioadă. Se vor aplica următorii multiplicatori: o mașină care va emite mai puțin de 50g/km va fi echivalentă cu o mașină cu doi pasageri în 2020, 1,67 pasageri în 2021, 1,33 pasageri în 2022 și un pasager în 2023″, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Către o procedură mai realistă de testare a emisiilor

Procedura mondială de omologare a motoarelor utilitare ușoare definită recent de ONU, care reflectă mai bine condițiile de condus din realitate, trebuie să fie aplicată cât de curând posibil, se arată în text. Comisia Europeană a arătat sprijinul său pentru un termen în anul 2017.

Deputații arată că studiile recente arată că producătorii au folosit slăbiciunile procedurii actuale, ceea ce a dus la cifre oficiale privind consumul și emisiile mult diferite de cele realizate în condiții reale de condus.

Dacia va începe fabricarea de motoare Euro 6 la finalul anului

Sursa: Agerpres

Dacia și Centrul de Tehnologie Renault din România (RTR), care fac parte din Polul Auto Muntenia, au semnat, luni, două proiecte de investiții cu Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice”, care vor sprijini Dacia să testeze noile motoare.

Proiectul ne va ajuta cu investiții într-un centru de prototipuri vehicule și în bancuri de testare motoare Euro 6„, a spus directorul general al Dacia, potrivit Agerpres.

Cele două proiecte de investiții au o valoare cumulată de peste 171 milioane lei (38 milioane euro), iar finanțarea nerambursabilă este de peste 62 milioane lei (13,7 milioane euro).

spot_img

Ultimele știri