Euromoney Awards for Excellence 2024

Pe 18 iulie, în Londra, a avut loc evenimentul Premiile Euromoney pentru Excelență 2024 (Euromoney Awards for Excellence), un eveniment important pentru industria bancară globală, unde și o bancă din România a fost premiată la secțiunea care vizeaza impactul pe mediu.

Euromoney este o publicație financiară globală fondată în 1969, care publică informații și analize despre piețele financiare internaționale, incluzând bănci, piețe de capital, management de active și investiții.

Recunoscute pentru organizarea de conferințe, seminarii și premii pentru excelență în sectorul financiar, premiile acordate de Euromoney sunt foarte apreciate în industrie deoarece numesc cele mai bune practici și lideri din sectorul financiar global.

Anul acesta, în cadrul concursului Euromoney, UniCredit Bank a fost declarată de către revista britanică drept Cea mai Bună Bancă din România pentru companii și ESG (Environmental, Social, Governmental) din România.

UniCredit Bank a fost laudată în competiția Euromoney pentru ajutorul dat companiei Hidroelectrica pentru a redeschide piața IPO (Oferta Publica Inițiala / Initial Public Offering) din România și pentru calitatea de Joint Bookrunner, cu o implicare activă în toate fazele de marketing.

În același timp, banca a fost apreciata pentrul sprijinul companiilor în procesul de tranziție treptată către economia verde și implementarea schimbărilor cu impact pozitiv asupra mediului.

Pe lângă aceasta, în sectorul administrației publice, UniCredit Bank a câștigat o serie de licitații pentru contractarea de credite pentru finanțarea mai multor investiții de interes local, menite să asigure orașelor noastre imaginea de adevărate orașe europene.

Un sprijin deosebit a fost acordat și investițiilor strategice pentru dezvoltarea regiunilor țării, componente cheie ale Planului Național de Relansare și Reziliență al României.

Totodată, pentru a îmbunătăți accesul la finanțare al clienților săi, banca a semnat mai multe acorduri de garantare cu Fondul European de Investiții, pentru accesarea garanțiilor Sustenabilitate, Inovare și Digitalizare, Sectorul Cultural și Creativ, Competențe și Educație, acestea beneficiind de sprijinul Fondului InvestEU, dar și a garanțiilor Sustenabilitate și Competitivitate din cadrul Programului Național de Reziliență și Relansare.

Euromoney a acordat UniCredit Bank și un premiu pentru Cea mai Bună Bancă pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM) din Europa de Vest, recunoscând acoperirea sa extinsă pentru 2 milioane de clienți IMM și 15 milioane de clienți persoane fizice din 13 țări din Europa și relațiile pe termen lung.

CEO-ul UniCredit Andrea Orcel a fost desemnat „Bancherul anului” tot la premiile Euromoney. „Sunt extrem de onorată și recunoscătoare tuturor colegilor care au lucrat împreună cu pasiune și angajament, ca o singură echipă, pentru a reuși în mod constant să performeze în fața clienților, a partenerilor” a declarat aceasta. „Aceste premii le recunosc cu adevărat realizările și sunt o dovadă a dăruirii și muncii asidue a întregii noastre echipe. Este încă un pas înainte către atingerea obiectivului ambițios de a deveni Banca pentru viitorul Europei”.

(Foto: UniCredit Bank România)

spot_img

Ultimele știri