Amatorii turismului ecologic vor avea pe lista de obiective un nou parc de distractii “verde”. Parcul “Village Nature” va fi dezvoltat de Pierre et Vacances si Eurodisney si isi va deschide portile in 2015, informeaza maxisciences.com.
Noua atractie turistica va fi situata la doar sase kilometri distanta de parcul de distractii Eurodisney din Seine et Marne, Franta.
“Nu va fi vorba despre un parc tematic, ci despre o noua destinatie unde va fi posibila o regasire intre om si natura“, a declarat Dominique Cocquet, directorul general al Villages Nature.
Vizitatorii vor avea la dispozitie o laguna geotermica de 3.500 metri patrati, un parc acvatic, gradini, o ferma bio, spatii lacustre si alei pe care se pot plimba. Constructiile vor fi foarte putine, ocupand doar 10% din suprafata parcului. Un obiectiv al dezvoltatorilor este reducerea pe cat de mult posibil a amprentei ecologice a parcului.
Aceasta este doar prima parte a proiectului, urmand ca intregul Village Nature sa fie extins pe 175 de hectare si sa fie construite 1.700 de apartamente si case.
In ciuda aprobarilor primite de la autoritatile regionale pentru constructia „satului natural”, dezvoltatorii nu se bucura si de sustinerea ecologistilor.
„Acest proiect nu are nimic ecologic. Ocupa terenuri agricole indispensabile. In plus, locurile de munca din sectorul turismului sunt precare”, a declarat Thibaud Guillemet, consilier regional al Europe Ecologie si primar al Thorigny-sur-Marne.