„Made in EU” a fost propus de Comisia Europeană în 2014. Eticheta „Made in the EU” ar indica faptul că un produs este realizat în principal în Uniunea Europeană. UE este una dintre cele mai mari piețe din lume, având o jumătate de miliard de consumatori. Profesorul Jerzy Buzek, fost președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, a declarat că „Made in Europe înseamnă că suntem mândri de activitatea noastră.” Unul dintre beneficiile utilizării etichetei „Made in Europe” este evidențierea efectelor pozitive ale reglementărilor europene, care asigură produse mai sigure și mai puțin dăunătoare pentru mediu.
Eticheta Made in EU – garanția ca produsele respectă standarde europene
Produsele alimentare și băuturile vândute în UE trebuie să conțină informații esențiale, astfel încât consumatorii să poată face alegeri sigure și informate. Printre altele, etichetele pentru alimentele preambalate trebuie să includă:
- lista ingredientelor și a aditivilor,
- informații despre alergeni,
- data de valabilitate minimă,
- concentrația alcoolică (dacă este cazul),
- declarația nutrițională.
Pe lângă informațiile obligatorii, etichetele pot conține și date suplimentare, precum afirmații despre efectele asupra sănătății, dar numai dacă acestea sunt susținute științific.
Pentru companiile care comercializează produse alimentare și băuturi în Europa, se recomandă testarea acestora pentru a asigura corectitudinea informațiilor afișate. Acest lucru ajută la respectarea Regulamentului (UE) nr. 1169/2011, cunoscut sub numele de Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (FIC).
Etichetarea originii
Conform Regulamentului (UE) nr. 1169/2011, regula generală prevede că indicarea țării de origine sau a locului de proveniență este obligatorie atunci când lipsa acestei informații ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a alimentului.
În special, acest lucru este necesar dacă informațiile care însoțesc produsul sau eticheta sugerează că alimentul provine dintr-o altă țară decât cea reală.
În plus, regulamentul impune etichetarea originii pentru carnea proaspătă, refrigerată și congelată de porc, oaie, capră și pasăre și stabilește reguli pentru indicarea originii ingredientului principal dintr-un produs alimentar.
La nivelul UE, au fost elaborate dispoziții obligatorii privind originea pentru anumite categorii de produse, precum mierea, fructele și legumele, peștele, carnea de vită și produsele din carne de vită, precum și uleiul de măsline.
Etichetarea originii pentru carnea proaspătă, refrigerată și congelată de porc, oaie, capră și pasăre
- A fost adoptat un act de punere în aplicare privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru acest tip de carne, după o evaluare a impactului.
- Comisia Europeană a comandat un studiu extern privind etichetarea obligatorie a originii cărnii de porc, pasăre, oaie și capră.
- Regulamentul (UE) nr. 1337/2013 stabilește modalitățile prin care trebuie indicat locul de creștere și locul de sacrificare pentru carnea preambalată proaspătă, refrigerată și congelată de porc, oaie, capră și pasăre (cu anumite excepții).
- Noile reguli sunt aplicabile începând cu 1 aprilie 2015.
Etichetarea originii ingredientului principal dintr-un aliment
- Articolul 26(3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede că, în cazul în care originea unui aliment este menționată, dar diferă de originea ingredientului său principal, trebuie să se precizeze și originea ingredientului principal sau să se menționeze că aceasta este diferită de cea a produsului final.
- Modul în care informațiile despre originea ingredientului principal trebuie afișate pe etichete, dacă sunt necesare conform Articolului 26(3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, este clarificat de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/775.
- Noile reguli sunt aplicabile începând cu 1 aprilie 2020.
- Pe 30 ianuarie 2020, Comisia Europeană a emis o notificare privind aplicarea Articolului 26(3) pentru a ajuta actorii din lanțul alimentar și autoritățile naționale să înțeleagă și să respecte corect aceste prevederi.
Alte măsuri privind etichetarea originii
Etichetarea originii pentru carnea folosită ca ingredient
- Pe 17 decembrie 2013, Comisia Europeană a publicat un raport pentru Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea folosită ca ingredient în produse alimentare.
- Raportul este însoțit de un document de lucru al Comisiei, care oferă informații detaliate despre atitudinea consumatorilor, fezabilitatea diverselor scenarii și impactul măsurilor propuse.
- Aceste documente sunt bazate pe un studiu extern realizat de Food Chain Evaluation Consortium (FCEC) la cererea DG SANTE (Direcția Generală pentru Sănătate și Siguranță Alimentară).
Etichetarea originii pentru alte categorii de alimente
Pe 20 mai 2015, Comisia Europeană a adoptat două rapoarte pentru Parlamentul European și Consiliu:
- Un raport privind etichetarea obligatorie a originii pentru lapte, laptele utilizat ca ingredient în produse lactate și tipuri de carne altele decât carnea de vită, porc, oaie, capră și pasăre.
- Un raport privind etichetarea originii pentru alimente neprocesate, produse cu un singur ingredient și ingrediente care reprezintă peste 50% dintr-un aliment (COM(2015) 204 final).
Cerințele de etichetare ale UE – cum trebuie să arate eticheta unui produs
Etichetarea produselor în Uniunea Europeană oferă consumatorilor informații esențiale pentru a lua decizii informate de cumpărare. Etichetele trebuie să includă detalii despre compoziție, origine, avertismente de siguranță, instrucțiuni de utilizare și date de expirare.
Informațiile trebuie să fie clare, exacte și vizibile, respectând reglementările UE aplicabile atât produselor fabricate local, cât și celor importate.
Reglementări generale privind etichetarea în UE
Standardele de etichetare asigură siguranța consumatorilor, în special în ceea ce privește informațiile despre alergeni. Principalele reglementări includ:
- Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 – Etichetarea alimentelor
Această legislație impune etichetarea clară a:
- denumirii produsului
- listei de ingrediente, inclusiv a alergenilor
- cantității anumitor ingrediente (QUID)
- datei de expirare sau termenului de valabilitate
- instrucțiunilor de depozitare
- ţării de origine
- informațiilor nutriționale (calorii, grăsimi, zahăr, proteine, sare)
Regulamentul stabilește, de asemenea, dimensiuni minime ale fontului (1,2 mm) pentru lizibilitate.
Informații obligatorii pe eticheta alimentelor
Alimentele ambalate trebuie să afișeze:
- denumirea produsului (care să identifice clar articolul)
- lista ingredientelor (ordonată în funcție de greutate, inclusiv aditivii și alergenii)
- greutatea netă
- data expirării
- informații despre alergeni și condițiile de depozitare
Cerințe de etichetare pentru alimentele ambalate
Directiva 79/112/CEE și Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impun:
- dimensiunea fontului (minim 1,2 mm, respectiv 0,9 mm pentru ambalajele mici)
- claritate și exactitate (pentru a preveni informațiile înșelătoare)
Informații nutriționale și de sănătate pe etichetă
Eticheta trebuie să includă:
- valoarea energetică (kJ/kcal)
- conținutul de grăsimi, inclusiv grăsimile saturate
- carbohidrații, inclusiv zaharurile
- proteinele și sarea
- beneficiile și riscurile consumului de nutrienți.
Etichetarea suplimentelor alimentare și a băuturilor
Aceste produse trebuie să conțină:
- lista ingredientelor
- cantitatea de nutrienți esențiali per doză zilnică
- avertismente privind alergiile și depozitarea.
Etichetarea alimentelor neambalate
Trebuie să includă:
- denumirea alimentului
- lista ingredientelor, cu evidențierea alergenilor
- informații despre depozitare și alergeni.
Responsabilitatea operatorilor economici din industria alimentară
Operatorii trebuie să asigure:
- etichetare corectă și completă
- conformitate cu cerințele de ambalare și etichetare
- practici de comercializare sigure.
- Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 – Etichetarea produselor cosmetice
Produsele cosmetice trebuie să afișeze:
- numele și adresa producătorului responsabil
- greutatea sau volumul produsului
- data expirării sau simbolul PAO („Period After Opening”)
- precauții de utilizare
- lista ingredientelor (format INCI)
- numărul lotului.
- Directiva 2011/65/UE (RoHS) și Directiva 2012/19/UE (WEEE) – Echipamente electrice și electronice
Produsele trebuie să includă:
- simbolul WEEE (indică eliminarea separată a deșeurilor)
- marcajul de conformitate CE
- numărul lotului sau numărul de serie
- avertismente de siguranță.
- Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 – Etichetarea produselor textile
Produsele textile trebuie să includă:
- compoziția materialului (ex. 100% bumbac)
- instrucțiuni de îngrijire (spălare, uscare, călcare)
- ţara de origine (dacă sunt produse în afara UE).
- Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 (CLP) – Substanțe chimice și periculoase
Etichetele trebuie să conțină:
- pictograme de pericol (inflamabil, toxic, coroziv etc.)
- cuvinte de semnalizare (ex. „pericol” sau „atenție”)
- declarații de risc și precauții.
Lizibilitate și transparență în etichetare
Etichetele trebuie să fie:
- clare și ușor de citit (font minim 1,2 mm)
- în limba oficială a țării în care sunt vândute
- fără afirmații înșelătoare.
Etichetarea produselor importate
Produsele importate trebuie să respecte pe deplin reglementările UE, inclusiv traducerea etichetelor și afișarea avertismentelor obligatorii. Etichetarea incompletă poate duce la restricții pe piață.
De ce produsele importante în interiorul UE sunt mai scumpe?
Un tarif crește prețul bunurilor importate, făcându-le mai scumpe pentru consumatori.
Un tarif este o taxă impusă asupra bunurilor importate din alte țări. Este un instrument utilizat de guverne pentru a reglementa comerțul internațional. Atunci când se aplică un tarif, costul de import al bunurilor crește, ceea ce duce la o majorare a prețului acestora pe piața internă.
Acest lucru se întâmplă deoarece importatorii transferă adesea costurile suplimentare către consumatori sub formă de prețuri mai mari.
Impactul unui tarif asupra prețului bunurilor importate poate fi semnificativ. De exemplu, dacă un guvern impune un tarif de 20% asupra mașinilor importate, prețul acestor mașini pe piața internă ar crește într-o proporție similară. Acest lucru ar face ca mașinile importate să fie mai scumpe în comparație cu cele produse pe plan intern, presupunând că toți ceilalți factori rămân neschimbați.
Scopul principal al tarifelor este protejarea industriilor locale de concurența străină. Prin creșterea prețului bunurilor importate, tarifele oferă producătorilor interni un avantaj de preț, permițându-le să vândă produsele la un cost mai mic decât concurenții străini. Acest lucru poate ajuta industriile locale să se dezvolte și să mențină locurile de muncă.
Totuși, deși tarifele pot aduce beneficii industriilor interne, ele pot duce și la creșterea prețurilor pentru consumatori. Aceștia sunt nevoiți să plătească mai mult pentru bunurile importate din cauza costurilor suplimentare impuse prin tarife.
În plus, producătorii interni, știind că bunurile importate sunt mai scumpe din cauza tarifelor, pot, la rândul lor, să își majoreze prețurile. Acest lucru poate contribui la inflație, adică la o creștere generalizată a prețurilor, ceea ce poate avea un impact negativ asupra economiei.
Mai mult, tarifele pot duce la războaie comerciale, în care țările răspund prin impunerea propriilor tarife asupra bunurilor importate. Acest fenomen poate escalada și duce la o scădere a comerțului internațional, afectând astfel creșterea economică globală.
Deși tarifele pot proteja industriile interne, ele cresc și prețul bunurilor importate, ceea ce le face mai scumpe pentru consumatori. Așadar, dacă un produs are prețuri diferite în două țări europene, acest lucru este din cauza importului și impunerilor de tarif. Acest lucru poate duce la creșterea prețurilor, inflație și potențiale conflicte comerciale, toate având efecte negative asupra economiei.
Diferența dintre „made in EU” și „CE” (certificarea europeană)
CE
Marcajul CE este obligatoriu doar pentru produsele pentru care există specificații UE și care impun aplicarea marcajului CE.
Marcajul CE (un acronim pentru „Conformité Européenne” în limba franceză) certifică faptul că un produs a îndeplinit cerințele de sănătate, siguranță și mediu ale UE, care asigură siguranța consumatorilor.
Producătorii din Uniunea Europeană (UE) și din afara acesteia trebuie să îndeplinească cerințele marcajului CE, acolo unde este cazul, pentru a-și comercializa produsele în Europa.
Țările care cer marcajul CE:
- Grecia
- Norvegia
- Germania
- Regatul Unit
- Olanda
- Franța
- Turcia
- Malta
- Finlanda
- Elveția
- Luxemburg
- Estonia
- Suedia
- Lituania
- Danemarca
- Spania
- Liechtenstein
- Cehia
- Slovenia
- Letonia
- Cipru
- Slovacia
- Italia
- Croația
- România
- Irlanda
- Bulgaria
- Portugalia
- Islanda
- Belgia
- Polonia
- Ungaria
- Austria
Un producător care a trecut prin procesul de evaluare a conformității poate aplica marcajul CE pe produs.
Cu marcajul CE, produsul poate fi comercializat în întreaga UE.
Marcajul CE oferă acum acces produsului în 32 de țări, expunând produsul la o populație de aproape 500 de milioane.
Dacă în calitate de producător nu îți este permis să îți auto-certifici produsul, va trebui să angajezi serviciile unui laborator de testare afiliat unui „Organism Notificat European” pentru a testa și certifica produsul pentru marcajul CE.
Există laboratoare care subcontractează pentru organismele notificate europene și sunt calificate să efectueze testarea și certificarea.
Made in EU
Made in EU este o etichetă care asigură siguranța produselor de consum. Marcajul de origine este obligatoriu pentru anumite produse alimentare (cum ar fi produsele din carne) și pentru produsele cosmetice importate din afacerea UE.
Marcarea de origine este, de asemenea, obligatorie dacă o indicație sau o imagine de pe produs sugerează o țară diferită față de țara de origine.
Marcajul de origine trebuie să facă referire la țara în care produsul este „obținut integral” sau la țara în care produsul a suferit „ultima procesare substanțială”.
Condițiile acestor termeni sunt explicate în „regulile de origine nepreferențiale” ale Regulamentului (UE) nr. 952/2013 și ale reglementărilor sale suplimentare.
