Cumparatorii de case iau sute de decizii, mai mari sau mai mici, in timpul cautarilor unui imobil. unele decizii se bazeaza pe necesitati practice, altele pe gustul personal, altele pe un sentiment si sunt absorbite de aberanta piata imobiliara romaneasca. dar, pentru majoritatea oamenilor, factorul principal il reprezinta pretul si disponibilitatea. adica pot sa cumpar casa asta si sa traiesc in ea cu bugetul meu?
Text de Alex Bara
Pentru a raspunde acestor intrebari dificile, cumparatorii sau chiriasii calculeaza in general rata creditului/chiria lunara si costurile legate de utilitati, asigurare si taxe. Se trec cu vederea adesea costurile eficientei energetice a imobilului care, pe termen lung, sunt determinante pentru buget.
Asadar, cumparatorii isteti evalueaza fiecare perspectiva legata de costurile energetice ale casei inca din procesul de decizie asupra cumpararii. In aceeasi situatie se pot pune si vanzatorii sau developerii de imobile, care pot asigura valoare adaugata si durabila mult cautata de orice proprietar de casa.
Obiective globale in calitatea ecologica pentru imobile
Ameliorarea cadrului de viata si a peisajului construit sunt as piratii subconstiente ale populatiei. Conceptul recent al "calitatii ecologice a unei cladiri" – tradus prin capacitatea cladirii de a proteja resursele naturale si de a satisface exigentele de confort, de sanatate si de calitate a vietii ale ocupantilor pe durata intregului ciclu de viata al acesteia – este o ilustrare perfecta a extinderii etichetarii eficientei energetice in toate aspectele vietii.
Exigentele de calitate ecologica pentru imobile se grupeaza in jurul mai multor obiective globale: integrarea in mediul de proximitate, optiune integrata privind procedeele si produsele de constructie, "santier verde", gestiunea deseurilor de constructie, gestiunea energiei, gestiunea apei, mentinerea in stare de functionare, confortul termic, confortul acustic, confortul vizual, confortul olfactiv, conditiile sanitare, calitatea aerului, calitatea apei. Implementarea acestui concept presupune insa o colaborare permanenta intre profesionistii din domeniul mediului si cei din domeniul constructiilor.
Conform directivei COM 2002/91/EC privind performanta energetica a cladirilor si transpunerile aferente incepand cu anul 2008 in tarile vest europene (Olanda, Danemarca, Scotia etc.), proprietarii de imobile trebuie sa asigure la vanzare, leasing sau la inchiriere evaluarea energetica a imobilului. Aceasta eticheta indica eficienta energetica a imobilului si este comparabila cu cele gasite la echipamentele electronice si electrocasnice.
Etichetarea "A" este nivelul cel mai eficient si exprima o eficienta sporita cu cel putin 30% fata de imobile comparabile, dar fara imbunatatiri. Aceasta evaluare energetica, realizata de un auditor autorizat, indica, de asemenea, solutiile posibile pentru imbunatatirea eficientei energetice a imobilului.
Pasii evaluarii energetice a imobilului:
– Planul casei pentru determinarea perioadelor de soare/umbra, a tipului de insulatie necesar/existent;
– Evaluarea eficientei ferestrelor si a usilor in retinerea caldurii si reflectarea/absorbtia caldurii solare (inclusiv rama si glaf), dar si in prevenirea condensului;
– Evaluarea etanseitatii usilor;
– Evaluarea eficientei sistemului de incalzire (combustibil folosit, eficacitate, calorifere);
– Evaluarea eficientei peretilor in retinerea caldurii si reflectarea/absorbtia caldurii solare;
– Evaluarea eficientei sistemului de aer conditionat sau de circulatie a aerului;
– Evaluarea eficientei sistemului de iluminat.
Indicatorii urmariti de auditor:
– Facturile la utilitati, in conditiile in care 45% din energie este folosita pentru incalzirea sau racirea oricarui imobil;
– Scapari in sistemul de circulatie a aerului sau la reteaua de tevi;
– Varsta sistemului de incalzire/de racire (modelele noi de centrale pot aduce economii de 25% pana la 30% la facturile cu incalzirea);
– Varsta echipamentelor electrice si electrocasnice;
– Vechimea tevilor si a retelelor de tevi, precum si izolatia acestora;
– Izolatia podului si a peretilor exteriori;
– Vechimea acoperisului;
– Tipul hornului si al sistemului de ventilatie orientat dupa directia naturala de circulatie a aerului (filtrul, rezistent a la variatiile de temperatura sau daunatori);
– Existenta unui termostat cu programare.
Indicatorii suplimentari urmariti de adevaratii ecologisti:
– Procentul de materiale reciclate utilizate;
– Nivelul de reducere a materialelor toxice folosite;
– Reducerile emisiilor de CO2 la construirea casei;
– Procentul de reducere a necesarului de energie (electrocasnice, incalzirea/racirea camerelor);
– Utilizarea panourilor fotovoltaice sau a altor surse energetice alternative fezabile;
– Folosirea luminii solare in detrimentul celei artificiale;
– Evaluarea alternativelor tehnice;
– Pretul casei este direct concurent cu pretul caselor de alte tipuri de pe piata.
Per ansamblu, cladirile sustenabile sunt constructii eficiente din punctul de vedere al costurilor de intretinere si operare si a caror valoare creste pe masura trecerii timpului prin impactul pozitiv asupra mediului natural si social.
Avantajele recunoscute in UE sau SUA:
– Consum energetic de ansamblu redus si investitii care se amortizeaza repede;
– Confortul higrotermic, confortul acustic, confortul vizual, confortul olfactiv si conditiile sanitare;
– Intretinere redusa prin prisma materialelor si a echipamentelor ce constituie casa;
– Atractivitatea imobilelor prin valoarea adaugata si trainicia constructiei;
– Respectarea legislatiei si a mediului;
– Ipoteca mai ieftina "energy star" sau includerea costurilor cu eficientizarea casei in ipoteca/imprumutul imobiliar;
– Reducerea impozitului pe imobil;
– Economii determinate de cresterea preturilor la gaze/electricitate;
– Amortizarea investitiilor cu etichetarea la nivel "A" si chiar a unor rate ipotecare in crestere.
Puncte slabe ale imobilelor construite in Romania:
– Produsele si materiale eficiente energetic costa cateva procente mai mult decat cele conventionale, dar ofera avantaje pe termen lung;
– Predomina imobilele energofage;
– Romanii au un stil de viata opulent si doresc sa-si etaleze puterea financiara prin imobile;
– Dezvoltarea haotica a sectorului constructiilor certifica si mai mult contributiile sale anuale la cantitatile de CO2 emise in atmosfera;
– Perceptia eronata a dezvoltatorilor si a cumparatorilor cu privire la ceea ce reprezinta un proiect imobiliar verde;
– Media de eficienta prezenta astazi in majoritatea cladi rilor construite este de 30%-60%;
– Limitele imobilelor sunt cele ale cererii pietei (imobilele vechi le concureaza cu succes pe cele noi).
Lipsuri principale pentru promovarea si dezvoltarea imobilelor ecologice in Romania:
– Credite preferentiale, exista deduceri de cheltuieli pentru constructie;
– Accentul pus pe reducerea cantitatii si tipurilor de materiale folosite, deci a costurilor pe termen scurt;
– Ipoteca mai ieftina sau includerea costurilor cu eficientizarea casei in ipoteca/imprumutul imobiliar;
– Reducerea impozitului pe imobilul ecologic.
In concluzie, explozia din domeniul industriei imobiliare romanesti depaseste cu mult interesul pentru imobilele ecologice. Dar si cel mai mari atuuri – economii determinate de cresterea preturilor la gaze/electricitate, precum si reducerea considerabila a resurselor clasice de energie – vor incepe sa retraseze piata si sa tinteasca bugetul limitat al clientilor din piata imobiliara. Asadar, vom avea imobile ecologice fara a necesita cheltuieli aditionale mari si, in acelasi timp, va duce la sporirea confortului solicitat de piata sau nu vom avea deloc.