Comisia Europeana nu a reusit luni sa forteze Franta si Grecia sa autorizeze reluarea cultivarii porumbului modificat genetic produs de compania americana Monsanto, informeaza Agerpres.
Expertii UE, care s-au reunit luni la Bruxelles in cadrul Comitetului permanent pentru alimentatie si sanatate animala nu au decis in favoarea ori impotriva solicitarii ca Parisul si Atena sa ridice masurile care impiedica cultivarea unui soi de porumb modificat genetic, produs de firma Monsanto.
Astfel, doar noua din cele 27 de tari membre ale Uniunii – reprezentand 123 de voturi – s-au pronuntat in favoarea cererii executivului comunitar, in timp ce 16 tari (totalizand 190 de voturi) au votat impotriva sau s-au abtinut.
Germania si Malta nu au luat parte la procedura de vot. Pentru adoptarea propunerii Comisiei ar fi fost nevoie de majoritate calificata. In aceste conditii, executivul UE va prezenta acest caz Consiliului UE. In acest caz, Comisia Europeana va trebui sa prezinte cat mai rapid o propunere, iar statele membre sa se pronunte in interval de trei luni.
Pe de alta parte, ministrii Mediului ai Celor 27 vor supune la vot, la 2 martie, clauzele de salvgardare puse in aplicare de Austria si Ungaria, doua dintre tarile membre care se opun introducerii culturilor de cereale modificate genetic. Grecia a impus o masura ce interzice comercializarea semintelor pentru soiul de porumb modificat genetic MON810 in luna ianuarie 2006, care a fost extinsa cu 24 de luni in 2007.
In aprilie 2008, Comisia a trimis un mandat Agentiei Europene pentru Siguranta Alimentara /EFSA/ in care solicita o opinie stiintifica asupra probei prezentate de Grecia. EFSA a adoptat o opinie la 3 iulie 2008, care concluziona ca proba stiintifica evidenta nu sustine argumentele furnizate de Grecia si ca este improbabil ca reluarea culturilor de MON810 in Grecia sa aiba vreun efect advers asupra sanatatii umane sau animale si asupra mediului.
In februarie 2008, Franta a interzis cultivarea soiului de porumb MON810, iar executivul comunitar a solicitat EFSA o opinie stiintifica asupra probei prezentate de Paris. EFSA a adoptat o opinie la 29 octombrie 2008 care ajungea la concluzia ca nu au fost identificate informatii sau probe stiintifice care ar modifica evaluarile anterioare privind riscurile referitoare la cultivarea soiului de porumb MON810.
Ca urmare a acestor concluzii ale EFSA, Comisia Europeana a cerut Frantei si Greciei sa ridice toate restrictiile din legislatia nationala impuse cultivarii soiului de porumb modificat genetic MON810.