E.ON echipeaza paramedicii SMURD

Grupul E.ON Romania, activ pe piata locala de distributie a gazelor naturale si a energiei electrice, doneaza paramedicilor SMURD peste 320 de echipamente speciale de protectie, in valoare de 65.000 de euro.

Donatiile fac parte din parteneriatului pe care compania il are cu serviciul de mobil de urgenta si vor merge la salvatorii SMURD din 7 judete.

Peste 100 de echipaje de prim-ajutor SMURD de pe ambulante vor fi dotate cu aceste echipamente de protectie speciale, iar prin aceasta noua actiune de responsabilitate sociala, E.ON isi consolideaza parteneriatul strategic SMURD, inceput in urma cu 6 ani.

“Suma investita in echipamentele ce vor fi donate SMURD se ridica la 65.000 de euro, iar ajutorul pe care E.ON l-a acordat pana in prezent SMURD, in cadrul parteneriatului, insumeaza aproximativ 400.000 de euro. Parteneriatul este doar una dintre modalitatile prin care Grupul E.ON incearca sa contribuie la sanatatea comunitatii locale in care-si desfasoara activitatea”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON Romania, in cadrul unei conferinte de presa.

Sprijinul acordat de E.ON, in cadrul parteneriatului cu SMURD, s-a concretizat, timp de 6 ani, in proiecte importante, cum ar fi dotarea bazei aeriene SMURD, organizarea de cursuri pentru formarea salvatorilor si asistentei medicale de urgenta, achizitionarea de echipamente ori sustinerea campaniei de promovare a serviciilor medicale de urgenta.

“Avem mare nevoie de aceste echipamente, intrucat SMURD este un serviciu in continua expansiune si aproape lunar punem bazele a noi echipe de interventie. De aceea, sprijinul venit din partea E.ON ne ajuta sa beneficiem de o protectie sporita prin intermediul acestor echipamente speciale”, a spus Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii si Familiei.

Si Rompetrol ajuta SMURD, lunar, cu 30 tone combustibil

Elicopterele SMURD vor beneficia si in 2012 de o cantitate lunara, de 30 tone de combustibil Jet A 1, donatie facuta de Rompetrol Grup, in cadrul Parteneriatului cu Fundatia pentru SMURD.

Combustibilul donat de Rompetrol, in acest an, acopera intre 20% si 25% din necesarul celor 3 elicoptere SMURD, utilizate de Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare.

Potrivit reprezentantilor Rompetrol, in 2010, compania a asigurat 100% din necesarul a 2 elicoptere SMURD, iar, in 2011, 80%.

Parteneriatul, initiat in 2010 de Rompetrol Grup, de Fundatia pentru SMURD si de Inspectoratul General de Aviatie (IGAV), se prelungeste si in acest an, iar suma alocata, in perioada 2010-2012, de Rompetrol, in cadrul acestui program de responsabilitate sociala, este de peste 600.000 de dolari.

“Cele 3 elicoptere SMURD din Iasi, Bucuresti si Targu Mures vor primi gratuit, odata cu prelungirea parteneriatului, si in 2012, 30 de tone de combustibil Jet A 1, lunar, din partea Rompetrol Rafinare. Acest parteneriat strategic presupune acoperirea consumului de combustibil pentru elicopterele utilizate de Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare facilitand astfel interventiile medicale aeriene si salvarea de vieti omenesti”, a declarat, pentru Green Report, Alexey Golovin, director Comunicare si Marketing al Grupului Rompetrol.

Rompetrol Rafinare a asigurat in perioada 2010-2011 combustibilul pentru 2 elicoptere Smurd, din Bucuresti si Targu Mures. In 2010, cantitatea de combustibil donata de Rompetrol Rafinare a fost de 206.000 de tone, iar, in 2011, de 232.000 de tone. Valoarea combustibilului donat, in 2011, s-a ridicat la 310.000 dolari, iar, in 2010, la aproximativ 240.000 de dolari.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri