Energy Observer este prima ambarcațiune din lume care urmează să fie alimentată exclusiv cu energie regenerabilă și hidrogen. Călătoria istorică este planificată să înceapă în februarie 2017 și să dureze 6 ani.
Barca se află în Saint-Malo pe coasta de vest a Franței, așteptând instalarea de panouri solare, turbine eoliene și echipamente de electroliză, care descompun apa pentru a produce hidrogen și oxigen.
Se pune accent pe hidrogen, deoarece are capacitatea de a stoca ”de 20 de ori mai multă energie” decât bateriile convenționale, potrivit șefului proiectului CEA- Liten, Didier Bouix.
”Vom fi prima barcă cu un mijloc autonom de producere a hidrogenului. În cazul în care nu există nici soare nici vânt, sau dacă este noapte, hidrogenul stocat- generat prin electroliză de panourile solare și de două turbine- va prelua controlul.” – spune francezul Victorien Erussard, care se află în spatele proiectului.
Proiectul a fost gândit de la început să respecte principiile de bază ale ecologiei. Nu vorbim doar de sistemul de propulsie, care se dorește să fie unul „verde”, ci și de ideea de reciclare. Spre exemplu, Energy Observer a fost construit pe structura unui catamaran mai vechi, care a câștigat în 1994 trofeul Jules Verne pentru navigație de top în jurul lumii. A fost cumpărat pentru 500.000 de euro și i s-au făcut mai multe modificări în privința lungimii, formei și greutății.
La un cost total de 4,2 milioane de euro, barca verde va fi echipată cu cele mai noi tehnologii care să o transforme într-un laborator mobil care să navigheze pe oceanele și mările lumii cât mai sigur, rapid și folosind doar energia regenerabilă.
Se estimează ca turul lumii cu catamaranul Energy Observer să dureze 6 ani. După traversarea de probă a Mării Mediterane, ambarcațiunea se va aventura apoi în Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. În total sunt planificate 101 de escale, printre care în Cuba, Noua Caledonie și chiar Goa, pe coasta de vest a Indiei.
Costurile expediției nu sunt deloc mici. Inițiatorii proiectului estimează că au nevoie de 4 milioane de euro anual pentru întreținerea ambarcațiunii și a echipajului, taxele portuare și experimentele pe care le vor face. Sunt însă optimiști în privința obținerii acestor fonduri.
”Eu sprijin acest plan, deoarece este primul proiect de acest gen care urmează să fie realizat, este un proiect ambițios și de viitor. Este foarte promițător pentru transportul maritim”, declară ecologistul francez Nicolas Hulot, unul dintre susținătorii demersului,
Energy Observer este un răspuns la conceperea primului avion care a făcut turul lumii în 23 de zile cu energie regenerabilă, numit ”Solar Impulse Of The Seas”.