Sindicaliștii Cartel Alfa și cei ai federațiilor membre din industrie au anunțat marți proteste, spunând că vor să solicite premierului să convoace de urgență o ședință comună cu toți factorii implicați, pentru a stabili modificările legislative referitoare la regimul energiei regenerabile și liberalizarea prețului la gaze și energie.
Astfel, miercuri, între orele 12.00 și 15.00, mai multe persoane vor picheta sediul Curții Constituționale, pentru a solicita judecătorilor CC soluționarea în regim de urgență a problemelor Ordonanței de Urgență 57/2013. Aproape 1.000 de sindicaliști vor participa joi la un miting în Piața Victoriei, pentru a cere Guvernului urgentarea tuturor actelor normative care vor urma după rezolvarea de către Curtea Constituțională a OUG 57/2013.
Protestele au fost anunțate de președintele Federației Naționale a Sindicatelor Solidaritatea Metal, Gheorghe Sora, care a precizat că, simultan, la Slatina, angajați din industrie vor protesta în fața sediului Consiliului Județean Olt.
Dacă cele două acțiuni anunțate pentru zilele de miercuri și joi nu-și vor atinge scopul, calendarul protestelor va continua și în următoarele săptămâni”, a spus Gheorghe Sora.
Potrivit sindicaliștilor, lipsa de acțiune a Guvernului duce la pierderi deosebit de mari prin închiderea sau restrângerea activităților sectoarelor de producție industrială, care vor avea ca efect pierderea a mii de locuri de muncă.
Semnalul nostru de alarmă este faptul că neluarea măsurilor în ceea ce privește regimul energiei regenerabile și liberalizarea prețului la gaze naturale va avea ca și consecință o delocalizare masivă a unităților din domeniu, ceea ce înseamnă peste 150.000 de locuri de muncă pierdute pe un termen foarte scurt. Deja sunt anunțuri atât la Alro, cât și la nivelul MittalSteel legate de intenția patronatului, a angajatorului de a începe să delocalizeze oameni, din cauza prețurilor la energie electrică și la gaz metan, care fac ca unitățile de pe teritoriul României să nu mai fie cometitive, comparativ cu alte țări”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
El a precizat că distorsiunile provocate de politicile privind energia electrică și gazele naturale au avut un impact negativ asupra competitivității industriei energo-intensive din România.
Liberalizarea pieței gazelor naturale, care nu face decât să alinieze prețul gazului din producția internă la cel de import, fără să ofere consumatorilor posibilitatea alegerii furnizorului, duce la o creștere de aproximativ 160 la sută a prețului gazului din producția internă, adică la o majorare a facturii cu peste 70% în mai puțin de doi ani”, a spus Marius Cornenco, vicepreședintele Federației Metarom.
În ceea ce privește procesul subvenționării energiei regenerabile, sindicaliștii au arătat că aceasta a crescut explozitv într-o perioadă scurtă de timp, consumatorii industriali plătind anul trecut cu 21 la sută pentru fiecare megawatt pe oră, comparativ cu 2010, „ceea ce face ca întreprinderile din România să fie necompetitive pe plan mondial”.