Emisiile de dioxid de carbon ale SUA au crescut cu 3.4% în 2018 după trei ani de declin, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, conform unui nou raport. SUA este al doilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume.
Conform Rhodium Group, SUA are puține șanse să îndeplinească ținta de reducere a emisiilor până în 2025, stabilită în cadrul Acordului de la Paris. Raportul menționează că aceste numere sunt estimări, însă Global Carbon Project, un alt grup de cercetare, a anunțat o creștere similară a emisiilor în 2018.
Creșterea înregistrată anul trecut vine în ciuda unui declin al centralelor termoelectrice pe bază de cărbuni. Un număr record de termocentrale au fost scoase din funcțiune anul trecut, conform raportului.
În cadrul Acordului de la Paris din 2015, fostul președinte Barack Obama s-a angajat să reducă emisiile SUA la cel puțin 26% sub nivelurile din 2005 până în 2025. Acest lucru înseamnă că SUA va trebui să reducă emisiile de carbon din sectorul energetic cu 2.6% în medie, sau chiar mai rapid, în următorii șapte ani. Conform raportului, acest ritm este dublu față de reducerile înregistrate între 2005 și 2017 iar ținta este realizabilă, însă numai cu ajutorul schimbărilor legislative semnificative în viitorul apropiat și/sau a condițiilor tehnologice și de piață extrem de favorabile.
Vremea extrem de rece din anumite regiuni a dus la creșterea cererii de energie pe timp de iarnă, în timp ce o vară caldă în multe zone ale țării a avut același efect, din cauza utilizării aerului condiționat.
Însă motivul principal al creșterii emisiilor este activitatea economică. Industriile folosesc camioanele diesel pentru transportul bunurilor, iar consumatorii călătoresc mai mult cu avionul. Acest lucru a dus la o creștere de 3% a utilizării dieselului și a kerosenului în 2018, o rată de creștere similară cu cea înregistrată în Uniunea Europeană în aceeași perioadă.
Transportul a rămas principala sursă de emisii de CO2 a Statelor Unite ale Americii pentru cel de-al treilea an la rând. Însă cea mai semnificativă creștere a emisiilor vine de la două sectoare care sunt des ignorate de legislatori: clădiri și industrie.
Conform raportului, emisiile de la clădiri rezidențiale și comerciale au crescut cu 10% anul trecut, atingând cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 14 ani. Fără schimbări semnificative, emisiile industriale vor deveni cei mai mari contribuitori la emisiile de gaze cu efect de seră ale SUA.
Politicile adoptate anul trecut au exacerbat efectele creșterii producției industriei. Sub conducerea președintelui Donald Trump, SUA va părăsi Acordul de la Paris în 2020, iar administrația sa a renunțat la multe legi de protecție a mediului.