Elevii si studentii au colectat deseuri pe malul Dunarii  

30 de voluntari ai Grupului Ecologic de Colaborare Nera au strans, intr-o singura zi, 18 saci cu deseuri din plastic, cu prilejul unei actiuni de igienizare pe malul drept al Dunarii.

Voluntarii sunt elevi din Oravita, Anina si Moldova Noua, precum si studenti ai Universitatii de Vest din Timisoara.

Actiunea s-a desfasurat sambata in zona localitatii Bazias.

Voluntarii au realizat si un raport de monitorizare privind situatia ecologica a iazului Tausani – Bosnag, raport care va fi trimis Ministerului Mediului si Ministerului Economiei, ca factori direct responsabili cu stoparea poluarii in acea zona.

Iazul de decantare a apelor de mina Tausani – Bosnag apartine S.C. Moldomin.

Grupul Ecologic de Colaborare Nera deruleaza, pana la sfarsitul acestui an, proiectul de interes public „Poluarea cu deseuri miniere pe Dunare, realitate si in acelasi timp bomba mediatica”. Proiectul urmareste reducerea poluarii cu deseuri antrenate de vant pe teritoriile localitatilor Moldova Noua si Pojejena din Romania, precum si a comunelor Veliko Gradiste si Bela Crkva din Serbia.

Actiunile sunt finantate in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania – Republica Serbia.

Mihai Diac

Foto: Grupul Ecologic de Colaborare Nera

spot_img

Ultimele știri