ElementAIR: Industria cimentului și-a redus cu 95% emisiile de praf

Reprezentanții marilor sectoare de producție din România au prezentat în cadrul primului panel al conferinței ElementAIR, organizate de Green Report și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, principalele obiective și linii de investiție prin care companiile își reduc emisiile de agenți poluanți și consumurile de combustibili și energie.

10997976_10153304524506171_909662857760414491_n
Primul panel al conferinței ElementAIR (de la stânga la dreapta): Ninel Lazăr, project manager Green Business Index, Alin Bărbulescu, inginer Linde Group, Mihail Bălănescu, Mihai Rohan, președintele CIROM

 

Eforturile industriei cimentului de a se alinia standadelor europene au fost uriașe, dar până la urmă vizibile, a declarat, în cadrul conferinței, Mihai Rohan, președintele patronatului din industria cimentului – CIROM. “Tehnologiile existente erau din anii 1970, așa că am avut mult de înlocuit. Acum dacă treceți pe lângă o fabrică nu știți dacă funcționează sau nu pentru că volumul de praf a fost redus la minim”, a declarat Mihai Rohan.

Comparativ cu 1990 emisiile de praf produse de industria cimentului din România au fost reduse cu 95%, iar cantitățile de oxid de azot și dioxid de sulf au scăzut cu 50%.

De asemenea, industria acordă o importanță specială și eficientizării energetice, astfel că în fabrica de ciment a Holcim de la Aleșd a fost deja instalat un sistem de recuperare a căldurii de la cuptorul de clinker, produsul de bază pentru ciment, care apoi este transformată în energie electrică. “Instalația asigură 15% din necesarul de energie electrică al fabricii. Alte asemenea instalații vor fi construite și la Câmpulung (Holcim) și Fieni (Carpatcement)”, a explicat președintele CIROM.

Co-procesarea este principalul proces prin care industria cimentului își aduce contribuția la reducerea cantităților de deșeuri. Procesul de co-procesare constă în introducerea unei fracții de deșeuri care înlocuiește o anumită cantitate de combustibil primar necesar pentru asigurarea temperaturii de 1.500 de grade Celsius din cuptorul de clinker. Sunt acceptate o serie de 150 de tipuri de deșeuri printre care se numără deșeurile menajere sorate, deșeurile petroliere, deșeurile lemnoase, mase plastice sau anvelope uzate.

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate gazele din ardere sunt eliminate iar cenușa este asimilată produsului final.

“În ultimii 10 ani industria a reușit să co-proceseze peste 1.300.000 de tone de deșeuri”, a spus Rohan. Cu toate acestea, președintele CIROM s-a arătat nemulțumit de faptul că deși la nivel național cantitatea de deșeu menajer a fost de aproximativ 4,5 milioane tone (potrivit datelor Eurostat pe 2013), doar 3% din acestea au putut fi folosite de fabricile de ciment.

Linde Group propune îmbogățirea cu oxigen a combustibililor folosiți de industrie

Alin Bărbulescu, reprezentantul companiei Linde Group în cadrul conferinței ElementAIR, producător de gaze industriale și furnizor de tehnologie pentru folosirea acestora, a subliniat faptul că industriile poluante așa cum sunt cea metalurgică sau a cimentului, își pot reduce emisiile poluante și își pot îmbunătăți capacitățile de producție printr-o tehnologie care permite îmbogățirea cu oxigen a combustibilior folosiți.

“În cazul unei fabrici de recuperare a aluminiului îmbogățirea cu oxigen a redus cu 50% consumul de combustibil, fapt ce s-a reflectat atât în scăderea emisiilor, dar și în creșterea productivității. În cazul industriei laminării, consumul de combustibil scade cu până la 45%”, a explicat Bărbulescu. Acesta a adugat că îmbogățirea cu oxigen în industria cimentului ajută producătorii să crească cantitatea de combustibili alternativi și calitatea produsului finit.

Un alt proces care ar ajuta fabricile, dar și termocentralele de mici dimensiuni să-și reducă emisiile de oxid de azot constă în instalarea unei soluții tehnice care permite amestecarea moleculelor de oxid de azot cu molecule de ozon. În urma acestui proces rezultă o subtanță solubilă care este ușor de captat. “Din păcate pentru termocentralele mari tehnologia este destul de scumpă și s-ar reflecta în creșterea prețului energiei vândute”, a adăugat Bărbulescu.

Filtrele de aer, o soluție la îndemână pentru curățarea spațiilor închise

Directorul General al companiei Filtre Aer Curat, Mihail Bălănescu, a subliniat că procesele și procedurile de înaltă tehnologie au nevoie în permanență de o atmosferă purificată care să nu influențeze procesele tehnologice și să producă pierderi. Din păcate, deși este printre puțini producători existenți pe piața românească, cererea este aproape inexistentă.

“Majoritatea produselor merg către piețele vestice. Lunar am vânzări de peste 100.000 de euro în Germania de exemplu”, a spus Bălănescu. Acesta a adăugat că filtrele sunt necesare în industria farmaceutică, mecanică fină, electronică și micro-electronică, sălile de operații și transplant sau laboratoarele de analize medicale.

GBI invită companiile să-și îmbunătățească performanțele de mediu

Ninel Lazăr, project manager Green Business Index, singurul instrument gratuit de evaluare a responsabilității față de mediu a companiilor, a explicat faptul că foarte multe companii din România au date neclare sau lipsă în privința performanțelor de mediu (emisii, deșeuri etc) și nu sunt pregătite față de riscurile care apar pe viitor. “Să luăm exemplul majorătii taxei de depozitare la gropa la gunoi. Câte companii credeți că își pun problema cât de mult le va afecta profitabilitatea o astfel de taxă?”, a explicat Lazăr.

Prin folosirea serviciilor puse la dispoziție de Green Business Index companiile au posibilitatea să-și evalueze gratuit performanțele de mediu, vor identifica mai ușor oportunitățile pentru îmbunătățirea situației, vor avea o gestiune eficientă a riscurilor, dar și o creștere a vizibilității și raportării față de mediul în care activează.

Declarațiile au fost făcute în cadrul ElementAIR, prima conferință din seria Conferințelor Green Report, dedicate calității aerului.

Citește și:

ElementAIR: Ministerul Mediului a pornit controale la șantierele de construcții, a doua sursă de poluare a aerului după trafic

Reprezentanți ai autorităților, companiilor și ONG-urilor, la ElementAIR, cea mai amplă conferință despre poluarea aerului

Un nou proiect marca Green Report se lansează în luna aprilie

Aerul care ne îmbolnăvește. Interviu cu medicul pneumolog care tratează victimele poluării

Bucureștiul a pierdut 50% din suprafața verde în ultimii 25 de ani

Bucureștiul, obligat prin Planul de Mobilitate să facă tranziția spre transport ecologic

spot_img

Ultimele știri