Elefantii asociaza soselele cu moartea

Elefantii din padurile africane traiesc cu frica de sosele, pe care le asociaza cu braconierii si moartea, au descoperit oamenii de stiinta din cadrul Societatii pentru Conservarea Vietii Salbatice (WCS) si membrii Organizatiei Salvati Elefantii, informeaza Earth Telegraph.

In Congo, Africa centrala, unde braconajul este in floare, elefantii echivaleaza strazile cu pericolul de moarte. Cercetatorii au descoperit ca pentru elefanti strazile actioneaza ca niste bare dintr-o inchisoare, animalele avand in permanenta senzatia ca sunt izolate si tinute sub asediu.

Expertii spun ca din cauza construirii tot mai multor strazi si cladiri, elefantii au incetat sa mai hoinareasca pe distante lungi. Acestia spun ca si in zonele mai intinse de salbaticie, animalele evita soselele si ca nici nu au mai fost vazuti elefanti de padure plimbandu-se prin zonele de ses in Africa centrala.

Oamenii de stiinta din cadrul WCS au descoperit ca strazile, in special cele din afara rezervatilor si parcurilor naturale, atrag braconierii si au devenit adevarate bariere in deplasarile elefantilor.

In Congo, o zona cu o biodiversitate bogata, care cuprinde a doua cea mai mare padure tropicala din lume, ia amploare o expansiune dramatica a constructiilor de sosele care va conduce in final la pierderea populatiei de elefanti si a tuturor animalelor salbatice din paduri.

spot_img

Ultimele știri