Electric Castle vrea să fie primul festival Zero Waste din România

Proiectul Eco de la Electric Castle a început acum patru ani, de la a doua ediție, cu o campanie de informare. În fiecare an au fost adaugate elemente care să susțină scopul de a reduce amprenta de carbon a festivalului. Începând cu ediția din acest an a festivalului organizatorii și-au stabilit ca obiectiv implementarea unei stategii Zero Waste. Obiectivul este conceput pe termen lung, estimându-se a fi atins în termen de cinci ani.

Electric Castle

Primul pas în a ne apropia de atingerea acestui obiectiv constă în implementarea strategiei de colectare selectivă a deșeurilor peste tot în festival. Anul acesta colectarea selectivă se va face pe doua tipuri de deșeuri: reciclabile (plastic, aluminiu, sticlă, hârtie, carton) și menajer. Din punct de vedere logistic, pe toată întinderea festivalului avem stații de reciclare personalizate care cuprind pubele pentru aceste două tipuri de deșeuri. De asemenea, toate structurile de interior, de la baruri, la zona de alimentație publică și până la corturile sponsorilor și birourile organizatorilor vor avea pubele personalizate pentru colectare selectivă. Pentru ca o astfel de acțiune să aibă succes am gândit campanii de comunicare și implicare pentru toți stakeholderii festivalului: participanții, vendorii, artiștii, organizatorii, sponsorii, partenerii și autoritățile. Pentru fiecare în parte desfășurăm acțiuni dedicate de informare, educare și engagement”, a declarat Nicoleta Cîrjan, evironmental manager Electric Castle.

25 de eco-ambasadori pentru ediția din 2017

Eco Ambassadors, este o altă campanie de ecologie a festivalului prin care cei care vin pe bicicletă de la peste 250 de kilometri beneficiază printre altele și de intrare gratuită la festival. Inițiativa a fost lansată acum doi ai și până acum au fost selectati 67 de eco-ambasadori.

Anul acesta cei care au dorit să fie selectați au trebuit să își aleagă o cauză pe care să o promoveze. Surpriza noastră a fost că au ales cauze foarte interesante și ne bucurăm că, o dată înrolați ca eco-ambasadori, vor avea și mai multă vizibilitate pentru ideile pe care le promovează. În 2015 am selectat 12 persoane, iar, în 2016, 30 de bicicliști, din care 5 au venit din afara țarii. Anul acesta au câștigat selecția 25 de persoane. Cea mai mare distanță a fost parcursă de cei cinci eco-ambasadori internaționali de anul trecut, care au venit de la Viena”, a mai spus Nicoleta Cîrjan.

Radu, unul dintre eco-ambasadorii din 2016, a pedalat 500 de kilometri.

Pe lângă Zero Waste și Eco Ambassadors, programul conține activarea Eco Game în care se pot implica cei 10.000 de participanți care stau în camping. Eco Game este un joc prin care camperii sunt invitați să facă diferite acțiuni eco în festival, fiecare pe o anumită categorie, urmând ca, la final, să aibă posibilitatea să câștige o bicicletă și alte premii.

Atracția principală a Eco Game va fi și anul acesta Eco Charging Point, o instalația care produce energie electrică prin pedalare, unică în România. Componenta distractivă a acestei instalații constă în faptul că participanții se întrec pe biciclete: prin pedalarea la cele patru biciclete se pun în mișcare patru machete care se întrec pe o pistă, ca la un concurs de ciclism. Componenta utilă a instalației este reprezentată de cele 40 de ieșiri USB la care participanții din camping își pot încărca telefoanele mobile.

spot_img

Ultimele știri