Efectul coronavirus: Germania și-a atins obiectivele climatice în 2020

Odată cu scăderea consumului de carbune pentru energie, a călătoriilor cu avionul și creșterea uzului de energie verde, Germania și-a atins obiectivele climatice din 2020, scrie DW. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a pandemiei de COVID-19 şi nu a măsurilor luate în acest sens, au afirmat experţi în domeniul climei într-un raport, iar această tendință ar putea fi ușor inversată.

În 2007, sub conducerea cancelarului Angela Merkel, guvernul german a promis reducerea cu 40% a emisiilor de carbon până în 2020. Conform analizei efectuate de Agora Energiewende din Berlin – care se traduce prin tranziție energetică – emisiile de carbon de anul trecut au scăzut cu 42,3% comparativ cu nivelurile din 1990, ceea ce înseamnă că țara și-a atins în mod clar obiectivul declarat.

Potrivit analizei Agora, Germania a emis anul trecut 722 milioane de tone de CO2, cu 82 milioane tone mai puțin decât în ​​2019, o scădere de 10%.

Agora atribuie două treimi din reducerea emisiilor pandemiei de coronavirus, care a încetinit industria, călătoriile şi viaţa publică. În condiţii normale, reducerea ar fi fost de circa 25 de milioane de tone, sau 37,8%, faţă de 1990, au afirmat cercetătorii.

Consumul de energie a scăzut în 2020 ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19, au explicat ei. Iarna a fost, de asemenea, destul de blândă, conducând la facturi mai mici la încălzire, se mai arată în raport.

În plus, Germania ar fi generat în 2020 pentru prima dată mai multă energie eoliană decât pe bază de cărbune, se precizează în document.

De asemenea, prăbușirea sectorului aviației a avut un efect pozitiv asupra climei..

Potrivit Agora, avioanele care au decolat în Germania în 2019 au avut un impact al emisiilor de 80 de milioane de tone de CO2 pe an. Cifrele preliminare din 2020 indică faptul că vânzările de kerosen în țară au scăzut cu 55% față de anul precedent. Vânzările de motorină și benzină pentru autoturisme și camioane au scăzut cu 9%, iar reducerea aferentă a CO2 este de aproximativ 14 milioane de tone.

Citește și:

David Attenborough: Acesta poate fi un an al schimbării pozitive pentru criza climatică
Cum poate tehnologia să contribuie la reducerea emisiilor globale de CO2

 

spot_img

Ultimele știri