Contribuția pe care o au opționalele și ONG-urile în educarea din punct de vedere ecologic a copiilor, despre care am vorbit în episoadele anterioare ale serialului „Ora de ecologie”, este foarte importantă. Însă definitorii sunt și exemplele de acasă și pasiunea transmisă de părinți față de protejarea mediului. Trei cititoare Green Report ne-au povestit cum își educă copiii din acest punct de vedere.
Oana Raluca Jurcă, Timișoara
Oana Raluca Jurcă are 36 de ani, este din Timișoara, și crede cu tărie în ideea că obiceiurile se împrumută: copiii fac, prin imitare, ceea ce văd la părinți. Așa că, spune cititoarea Green Report, e mai important ca ei, adulții, să fie constanți în a face gesturi prin care să protejeze mediul înconjurător, decât să le transmită numai verbal mesajele copiilor. Prin urmare, cei doi copii ai familiei Jurcă, de 5 și 7 ani, au adoptat comportamentele părinților.
„E foarte important să le răspunzi la toate «de ce-urile», așa că le-am explicat, le-am arătat filmulețe, am citit articole pe această temă și le-a fost clar că fiecare dintre noi suntem responsabili să «salvăm planeta». Copiilor le place rolul de «erou»”, ne-a scris cititoarea.
Printre obiceiurile adoptate de familia din Timișoara se numără utilizarea unei cantități mici de plastic, reducerea consumului de energie (apă și lumină), colectarea separată a deșeurilor, reutilizarea unor produse și îngrijirea plantelor din apartament și din balcon.
Absolut toate produsele pentru curățenie din casa cititoarei Green Report sunt biodegradabile, de la gel duș, săpun lichid, detergent de rufe, detergent de vase, până la produse de curățare pentru baie, bucătărie, podele și geamuri.
„Încă niște lucruri pe care îl facem: stingem luminile în camerele pe care nu le folosim și încercăm să nu ne mai uităm pe pereți în timp ce ne spălăm pe mâini. Noi, adulții, avem grijă de asta, dar copiii sunt mai uituci și uneori le aducem aminte. Așadar, dacă îl trimit pe Alexandru (7 ani) să stingă lumina pentru că nu se mai joacă într-o cameră, nu e nici o supărare, pentru că «Salvăm planeta!»”, ne-a mai transmis aceasta.
Jumătate din hainele copiilor sunt din bumbac ecologic, iar a adulților, în proporție de 15-20%.
„În general, pentru orice produs pe care dorim să-l achiziționam ne gândim la sustenabilitate”, a mai scris Oana.
În privința regimului alimentar, care este, pe cât posibil, ecologic, în familia Jurcă există câteva reguli clare: pentru a nu risipi mâncarea, cumpără alimente exact în cantitatea de care au nevoie și nu gătesc mai mult decât mănâncă. De doi ani, au redus consumul de carne la două ori pe săptămână pentru adulți și la trei, patru ori pe săptămână pentru copii. În plus, în proporție de 90%, estimează Oana, consumă legume și fructe de sezon locale. Atunci când cumpără alimente din supermarket, au grijă ca acestea să fie de la un producător local sau măcar din Uniunea Europeană.
„Un lucru important este că suntem parte de câțiva ani dintr-un program minunat, ASAT (Asociația de Susținere a Agriculturii Tradiționale), care promovează economia socială, diversitatea legumelor, consumul legumelor de sezon, conservarea semințelor tradiționale, a celor ecologice și creșterea legumelor fără chimicale. Prin ASAT suntem abonați la un coș săptămânal de legume direct de la producător (susținem producția locală, sustenabilă și micșorăm amprenta de carbon). Programul reunește și alți producători locali sustenabili: de fructe, de brânzeturi și de produse procesate (gem, zacuscă, sirop, compot, suc etc) de la care ne aprovizionăm, dar la care are liber acces oricine dorește, nefiind pe bază de abonament. Carnea provine tot de la producători locali sustenabili, iar peștele consumat e certificat de MSC”, a mai scris femeia.
Familia pune preț și pe timpul petrecut prin natură, așa că, pe lângă ieșirile obișnuite în parcurile din Timișoara, cei patru membri fac o excursie la două, trei săptămâni, la bunici, în zona Reșița – Caraș-Severin. Fac drumeții sau practică ciclismul enduro pe cărări de deal sau de munte. În rest, aceștia fac alergări, se cațără sau practică înotul.
Florentina Ciubotaru, Constanța
Florentina Ciubotaru locuiește la casă, în Constanța, și spune că ei, adulții, se informează despre educația ecologică și pun în practică în același timp cu fiul lor, Bogdan, de 3 ani.
„Nu rupem flori, nici măcar pentru mami, nu irosim curent electric ziua, nu lăsăm apa să curgă mai mult decât e nevoie, pentru că «Face buba Pământul!». Dar aici încă ne luptăm, pentru că e mai amuzant să stăm cu becurile aprinse în toată casa și să ne bălăcim în apă”, a povestit aceasta pentru Green Report.
Fac în familie acțiuni de ecologizare a câmpului din apropierea casei, plantează pomi în grădină și învață împreună, cu pași mici, că resursele Pământului sunt limitate și că mediul trebuie protejat.
Monica Bătrânu, București
Monica a început educarea lui Octavian, aproape 4 ani, cu respectarea naturii din jurului lui, plecând de la mici gesturi.
„Îi explic că nu este bine să rupem plante – flori, frunze, crengi. Încerc să îl obișnuiesc să nu le rupă, dar mamaia îl îndeamnă să rupă flori să îmi aducă. Nu le pot refuza, mai am de muncă aici, mai ales pentru că mai și «gătește» cu frunze”, a povestit aceasta pentru Green Report.
Ca orice copil, băiatul adoră să se bălăcească, așa că mama trebuie să îi pună mereu limite. Deși nu colectează deșeurile separat, pentru că nu au unde să le depună, cei din familia Bătrânu respectă regula de a aruncă gunoaiele numai la coș. Ba mai mult, uneori când ajung într-un parc în care sunt deșeuri aruncate, fac întâi împreună o acțiune de ecologizare.
***
În cadrul serialului „Ora de ecologie” am văzut că, teoretic, copiii din România încep să învețe noțiuni de ecologie, teoretic, încă de la grădiniță, apoi procesul continuă în școala generală și liceu, însă cheia este mai mereu dorința de implicare a profesorilor.
Am povestit despre trei situații în care mesajul de responsabilitate față de mediu ajunge la copii altfel decât prin predatul pasiv și am trecut în revistă activitatea a 10 ONG-uri care au proiecte în școli. Apoi, am aruncat o privire și la peste mii de kilometri distanță, ca să înțelegem cum își educă românii plecați în afară copiii.
Acum, că imaginea generală e cât de cât completă, tragem concluzia că în România se face educație ecologică, dar greu, cu implicarea ONG-urilor și a profesorilor, care, de cele mai multe ori, este benevolă. Așa că, dincolo de ceea ce poate oferi școala, mesajul că fiecare este responsabil de mediul înconjurător trebuie transmis, în primul rând, acasă.
