Educatia ecologica

text de Ilinca Teodoriu

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, vrea sa introduca aceasta materie in programa scolara din acest an. Ministerul a elaborat deja opt manuale speciale, impartite pe grupe de varsta, destinate prescolarilor si elevilor de la clasele primare, dar si celor de la gimnaziu. Aceste manuale au fost adaptate pentru elevi si sunt in curs de aprobare la Ministerul Educatiei. Pana acum, cursuri speciale destinate protectiei mediului au fost predate in judetul Bihor, in opt institutii de invatamant, in cadrul unui program – pilot. "Cand un copil te trage de maneca si iti face o observatie privind un gest nepotrivit pe care l-ai facut, tu, ca parinte, categoric, a doua oara nu vei mai face acest gest. Daca vom reusi introducerea in scoala a acestei educatii ecologice, romanii vor incepe sa aiba comportamentul european pe care-l asteptam", a declarat Ministrul Mediului, Sulfina Barbu.

Manualele, testate de propria fiica

Rolul padurilor, conditiile de igiena din clase sau selectia deseurilor sunt doar cateva dintre subiectele pe care cei mici le-ar putea studia la scoala inca de la primele ore de educatie ecologica. Manualele au fost adaptate in functie de varstele copiilor si au fost realizate de comisii speciale, formate din specialisti. Pentru cei mai mici, de la gradinita, efortul nu este mare. Ei vor invata ecologia…. din joaca. "Manualele sunt realizate special pentru ei. Sunt interactive, iar micutii se vor juca. Vor colora desenele, vor gasi raspunsurile la ghicitori … se vor juca. Sunt extrem de atractive pentru cei mici", a precizat ministrul mediului. Şi cei mai mari au sanse sa gaseasca lucruri inedite in cartile de educatie civica. Pentru a vedea cat de interesante sunt aceste manuale pentru scolari, Sulfina Barbu le-a testat deja. "I-am adus fiicei mele, care este in clasa a V-a, un manual. A fost foarte foarte incantata. Cel mai mult i-au placut exercitiile cu … stiati ca? Ea a sesizat ca in manual sunt lucruri pe care nu le-ar fi aflat din alte parti, precum poluarea pe care o produce o masina la 1.000 de kilometri sau cat fum emite. Din pacate, nu am avut cum sa-i las acest manual, dar a fost foarte incantata de el", a marturisit ministrul.

Profesorii sunt interesati de noua materie

Şi profesorii vor avea parte de suprize. Manualele de educatia mediului au ghiduri metodologice pentru cadrele didactice. Cei mai multi profesori au privit insa cu interes aceasta materie si sustin ca elevii au nevoie de un astfel de curs. "Materia ar trebui impartita corect pentru fiecare clasa. Este o disciplina de care elevii au nevoie. Din punct de vedere vizual, manualele arata foarte bine, iar noi putem sa le adaptam si sa le predam celor mici astfel incat ei sa inteleaga cat de importanta este protectia mediului", ne-a spus Gabriela Baluta, profesor de biologie la o scoala din Capitala.

Ministerul Educatiei are inca rezerve

Educatia ecologica nu va fi insa disciplina obligatorie din acest an. Potrivit reprezentantilor Ministerului Educatiei, in anul scolar 2007 – 2008, aceasta materie va fi doar optionala, cu posibilitatea transformarii in disciplina obligatorie abia peste doi ani". Este mult prea repede pentru a introduce o noua materie in viitorul an scolar. De aceea, din toamna, educatia ecologica ar putea fi studiata ca disciplina optionala. Pentru anul scolar 2008 – 2009, daca programa se va mai elibera, vom lua in considerare si aspectul obligatoriu", a declarat Oana Badea, consiler al ministrului educatiei. Pe de alta parte, ministrul mediului Sulfina Barbu considera ca introducerea educatiei ecologice in scoli ar putea avea efecte si asupra carierei pe care o vor imbratisa elevii de astazi. "Am convingerea ca tanara generatie are un rol extrem de important in schimbarea mentalitatilor. Sper, totodata, ca studiind la scoala aceasta materie, tot mai multi tineri sa se orienteze catre domeniul protectiei mediulu si sa devina persoane responsabile si active in acest sector, astfel incat sa nu mai trecem prin criza actuala de specialisti", a mai spus Sulfina Barbu.

spot_img

Ultimele știri