Eco-Rom Ambalaje: Numărul municipalităților înscrise pentru “Orașul Reciclării” a crescut cu 60%

A doua ediție a competiției “Orașul Reciclării” a reușit să atragă cu 60% mai multe municipalități, comparativ cu prima ediție, a declarat, pentru Green Report, Sorin Cristian Popescu, director general Eco-Rom Ambalaje.

În primul rând, ediția a doua a competiției se bazează pe lucrurile învățate în prima etapă a proiectului: autoritățile locale au acum un comportament proactiv în ceea ce privește implicarea în ”bătălia” reciclării, fapt care dovedește o bună înțelegere a aspectelor legate de comunicarea importanței colectării separate către cetățeni, dar și a aspectelor operaționale legate de gestiunea serviciului de separare a deșeurilor. Acest lucru s-a materializat în implicarea a 32 de municipalități în competiție, cu 60% mai multe decât anul anterior”, a declarat Sorin Cristian Popescu.

De asemenea, anul acesta proiectul ”Orașul Reciclării” se desfășoară sub patronajul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, implicare ce vine să susțină importanța inițiativei noastre la nivel național. Potrivit directorului general al Eco-Rom Ambalaje, ce-a de-a doua ediție vine cu un premiu motivant, în linie cu cerințele societății moderne actuale.

Este vorba despre o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro care sperăm să fie pe placul locuitorilor orașului câștigător.

Spațiul este reprezentat de proiectul de amenajare câștigător al concursului nostru destinat tinerilor arhitecți – Eco Wi-Fi Zone Design – și este realizat de arhitecții Andrei Denisa Johanna, Mihai Brad și Vlad Popa, foști studenți ai Facultății de Arhitectură din cadrul Universității Ion Mincu, București.

Parteneriate strategice intre autoritatile locale si operatorii de salubritate

Directorul general Eco-Rom a precizat că după prima ediție a proiectului ”Orașul Reciclării” se poate poate spune că s-a reușit o creștere a nivelului de implicare al autorităților locale în procesul de gestiune a deșeurilor și o conștientizare a faptului că separarea lor este singura soluție pentru o comunitate locală modernă, adaptată principiilor de mediu.

Un alt aspect important adus în atenția autorităților locale este cel al calității serviciului de colectare separată: serviciul de separare și reciclare a deșeurilor trebuie să evolueze și este necesar să fie măsurat constant.

Organizația noastră propune o serie de indicatori de evaluare preluați de la colegii noștri din țările europene performante la capitolul reciclare și adaptați la specificul local: este vorba de aspectul punctului de colectare, accesul populației la containerele colorate, corectitudinea cu care sunt separate deșeurile și, în final, cantitățile trimise spre reciclare”, a explicat Sorin Cristian Popescu.

Experiența competiției ”Orașul Reciclării” a demonstrat că un parteneriat puternic și strategic cu autoritatea locală și operatorul de salubritate, alături de inițiative de implicare și motivare a acestora și a populației, pot conduce la creșterea performanțelor sistemului de colectare separată și reciclare.

Ne-a bucurat să constatăm că dupa 6 luni de competiție autoritățile locale acordă o mai mare atenție calității serviciul de colectare separată (ne referim aici la accesul populației la pubelele colorate și la aspectul containerelor) și comunică mai intens cu locuitorii orașului, îndemnându-i să separe corect deșeurile. Iar acest lucru se reflectă, în final, într-o evaluare pozitivă a situației serviciului din teren și în cantități mai mari de deșeuri colectate separat și trimise spre reciclare”, a mai spus directorul general Eco-Rom Ambalaje.

Care sunt criteriile de participare în competiție?

Evaluarea municipiilor participante în competiția ”Orașul Reciclării” se realizează urmărind trei criterii și, deci, sarcini care trebuie îndeplinite de fiecare autoritate locală înscrisă în proiect.

Este vorba despre calitatea serviciului de colectare separată (însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în fiecare container), comunicarea către populație, conștientizarea și mobilizarea acesteia pentru a separa deșeurile și, în final, cele mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate separat pe cap de locuitor.

Din acest punct de vedere anunțăm că, în curând, vom începe monitorizarea serviciilor din teren pentru această ediție a proiectului, aspect care are o pondere importanta în punctajul final al competiției.

spot_img

Ultimele știri