E.ON Moldova Distributie si-a bugetat 124 milioane lei pentru montarea contoarelor inteligente

Valoarea totala a investitiilor E.ON Moldova Distributie bugetate pentru implementarea si dezvoltarea sistemului de contorizare inteligenta este de aproape 124  milioane lei, a declarat,  pentru Green Report, printr-o informare de presa, reprezentantii companiei.

Compania noastra este preocupata de montarea de contoare inteligente la consumatori, ca parte a implementarii conceptului “smart grid”. La sfarsitul anului 2012, E.ON Moldova Distributie avea deja instalate aproximativ 14.300 contoare inteligente la consumatorii pe care ii deserveste. La momentul de fata avem in derulare, in diverse faze, investitii ce vizeaza montarea a circa 226.000 contoare pana la finele anului 2015. Dintre acestea, pentru anul in curs a fost prevazuta montarea a aproximativ 20.000”, au precizat acestia.

Tot ca parte a conceptului „smart grid”, E.ON Moldova Distributie este preocupata de implementarea SCADA ( Monitorizare, Control si Achizitii Date), sistem automatizat care permite monitorizarea si controlul in timp real al parametrilor tehnici de functionare ai sistemului de distributie. Astfel, in cazul unor disfunctionalitati in alimentarea cu energie electrica, sistemul SCADA emite avertizari, iar dispecerii au posibilitatea de interventie rapida pentru readucerea sistemului de distributie la parametrii optimi prin comanda de la distanta.

La momentul de fata au fost integrate in acest sistem un numar de 95 de statii de transformare a energiei electrice, din care 55 au fost integrate total. Ne propunem ca pana in 2018 sa integram total in SCADA un numar de 112 statii de transformare si 21 partial, printr-o investitie totala de peste 61 de milioane de lei”, au explicat reprezentantii companiei.

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, miercuri, ordinul privind implementarea sistemelor de masurare inteligenta a energiei electrice.

Avand in vedere Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piata interna a energiei electrice care prevede ca statele membre sa asigure implementarea unor sisteme de masurare inteligenta care sa contribuie la participarea activa a consumatorilor pe piata furnizarii de energie electrica (…) Comitetul de Reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat (…) Ordinul nr. 91/2013 privind implementarea sistemelor de masurare inteligenta a energiei electrice”, se arata in comunicatul de presa al institutiei.

Potrivit reprezentantilor ANRE, in urma studiul de fezabilitate, contractat de BERD, si rezultatele analizei cost-beneficiu pentru energie electrica au indicat ca implementarea contorizarii inteligente in sectorul energiei electrice are potentialul de a fi o investitie profitabila, datorita beneficiilor provenind din reducerea pierderilor din retea si reducerea costurilor de exploatare la utilitati.

Contoarele inteligente permit monitorizarea consumului si a parametrilor de functionare ai retelei in timp real si trasmiterea automata a acestor informatii catre distribuitor. Consumatorul  isi poate gestiona mai bine consumul, si implicit valoarea facturii, inclusiv prin utilizarea unor tarife cu facturare pe intervale orare.

Totodata, erorile de facturare cauzate de erorile de citire a contorului vor fi eliminate.

Pe de alta parte, monitorizarea parametrilor retelei in timp real permite identificarea rapida a unor eventuale disfunctionalitati si reducerea duratei de interventie pentru remedierea acestora.

spot_img

Ultimele știri